Dăruieşte-mi mie Stăpâne, nevrednicului, totdeauna lacrimi spre luminarea inimii, ca luminându-mă cu inima, să izvorască izvoare de lacrimi, cu dulceaţă, întru rugăciune curată, ca să se piardă zapisul cel mare al păcatelor mele, întru puţine lacrimi şi să se stingă prin această puţină plângere, focul cel arzător.

(Sfântul Efrem Sirul, Cuvinte duhovniceşti, Editura Pelerinul român, Oradea, 1992, p. 178)