Cum ne pregătim pentru evaluarea stării de sănătate
Evaluarea periodică a stării de sănătate este necesară pentru depistarea în fază precoce a diferitelor afecţiuni, ceea ce permite instituirea unor măsuri igieno-dietetice şi, dacă este necesar, măsuri terapeutice. Acest proces de evaluare se realizează prin intermediul analizelor medicale.
Verificarea stării de sănătate se bazează pe diferite investigaţii, între care se numără şi analiza diferitelor probe biologice. Aceasta este recomandată fie de medicul de familie, medicul specialist din ambulatoriul de specialitate sau de medicul din spital. Unele investigaţii pentru evaluarea stării de sănătate pot fi solicitate la angajare sau cu ocazia examenelor medicale periodice în instituţia pentru care ne desfăşurăm activitatea.
Trebuie să ştim însă că un rezultat corect al analizei diferitelor probe biologice depinde de colaborarea persoanei căreia i se recoltează şi de felul în care sunt respectate instrucţiunile de recoltare.
Astfel, recoltarea probelor de sânge se face dimineaţa, pe nemâncate, de preferat între orele 7:00-9:00 (perioada optimă pentru recoltarea produselor biologice din care se vor face analizele).
Înainte de recoltarea sângelui venos se recomandă a nu fuma. Este de preferat ca recoltarea sângelui să se facă înainte de consumul unor alimente sau lichide (mai ales dulci) pentru a nu denatura rezultatele analizelor glicemiei, colesterolului sau trigliceridelor.
Pentru a evita apariţia unor rezultate care nu corespund cu realitatea, se recomandă ca recoltarea sângelui să se efectueze după 10-12 ore de la ultima masă. Tocmai de aceea, seara se va mânca mai devreme şi mai puţin, pe cât posibil fără grăsimi pentru a nu influenţa valorile analizelor pentru evaluarea metabolismului lipidic. O alimentaţie bogată în grăsimi (carne grasă, şuncă, unt, margarină, maioneză, smântână, îngheţată), la o oră târzie a serii, poate falsifica rezultatele analizelor (apar valori pozitive false). Valori anormale ale analizelor sângelui pot să apară şi în alte situaţii: la persoanele nedormite, la persoanele obosite, la persoanele care vin de la distanţe mari cu trenul sau maşina. La aceste persoane se recomandă să se efectueze analiza sângelui la un alt moment. Efortul fizic poate influenţa unele dintre analizele de laborator, de aceea, cu o jumătate de oră-o oră înainte de recoltarea sângelui se recomandă a se evita efortul fizic.
Pentru unele investigaţii sunt necesare condiţii speciale. Secreţiile de hormoni sunt supuse unor fluctuaţii în decursul unei zile (ritmuri circadiene), iar pentru unii hormoni există şi fluctuaţii lunare. De aceea, pentru examinarea stării unor hormoni trebuie acordată o atenţie deosebită la ziua ciclului menstrual. Ziua în care este necesar să se recolteze sânge pentru determinările hormonale este stabilită de către medic.
Există anumite teste (testul de toleranţă la glucoza administrată pe cale orală, teste de stimulare sau inhibare pentru diferiţi hormoni) pentru care este necesar să se recolteze mai multe probe de sânge. Medicul este cel care stabileşte orarul de recoltare a probelor de sânge.
Sughițul – interviu cu dr. Nicoleta Dimitriu
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro