Cunoașterea firească, adică deosebirea binelui de rău, care de Dumnezeu a fost sădită în firea noastră, ne convine că trebuie să credem în Dumnezeu, care Le-a zidit pe toate. Și credința ne dă teamă, și ne silește pe noi teama, să ne căim și să lucrăm.

Și astfel se dă omului cunoașterea cea duhovnicească, adică o înțelegere a Tainelor, care dă naștere credinței în contemplația cea adevărată. Nu așa simplu, numai din credința goală se naște cunoașterea duhovnicească, ci credința naște frica de Dumnezeu, iar din frica de Dumnezeu, când începem s-o punem în lucrare, din lucrarea făcută cu frica de Dumnezeu, se naște cunoștința cea duhovnicească, cum spune Sfântul Ioan Gură de Aur, că: „atunci, când dobândi-va cineva voință urmând după teama de Dumnezeu, curând va primi și descoperirea celor ascunse”. Și sfântul numește cunoașterea duhovnicească „descoperire a celor ascunse”.

(Sfântul Isaac Sirul, Cuvinte despre nevoință, Editura Bunavestire, Bacău, 1997, p. 85)