Maica de obşte a rugăciunii este darul Duhului Sfânt. Aceasta învaţă pe om să se roage, să crească în rugăciune, să urce dintr-o treaptă în alta a rugăciunii, până ajunge la treapta cea mai înaltă. Că opt sunt treptele rugăciunii, după unii Sfinţi Părinţi: contemplarea natural în duh, adică cugetarea la zidirile lui Dumnezeu; rugăciunea limbii; rugăciunea gurii şi a limbii adică rugăciunea cu glas tare; rugăciunea minţii şi a gurii; când te rogi cu glas tare şi cu toată luarea aminte; rugăciunea minţii; rugăciunea minţii şi a inimii, când te rogi în taină cu luare aminte şi cu simţirea inimii; rugăciunea inimii, când mintea este înghiţită de inimă, prin darul lui Dumnezeu şi de acolo se înalţă cu putere la cer. Şi ultima treaptă, rugăciunea contemplativă. Aceasta este rugăciunea fără cuvinte la care ajung numai unii din sfinţi, cu darul Duhului Sfânt…

Cu orice rugăciune putem dobândi adevărata rugăciune a inimii. Şi cu citirea Psaltirii dacă o facem cu mare credinţă şi luare aminte, şi cu metaniile, şi cu acatistele, şi chiar cu cântarea cea duhovnicească, şi cu postul, şi cu privegherile de toată noaptea.

(Arhim. Cleopa Ilie, Arhim. Ioanichie Bălan, Lumina şi faptele credinţei, Editura Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, 1994, p. 201)