Păi să-ți întrebi inimioara. Ce să faci? În fiecare dimineață să conștientizezi că: „Doamne, eu n-aș fi putut să mă bucur de ziua de astăzi dacă mama mea și tatăl meu nu mi-ar fi dat viață, că puteau să nu mi-o dea, puteau să mă ucidă prin avort. La vârsta dumitale sunt foarte mulți copii care n-au apucat să se nască. Și, dacă te gândești și-i săruți mâna mamei în fiecare dimineață în gând: „Sărut mâna, mamă, ca nu m-ai dus acolo, să mă omori, și că mi-ai dat viață“, se vor schimba multe. Chiar și dintre copiii noștri numiți „copiii străzii“, au conștientizat acest dar… Ei, vă dați seama, erau foarte supărați pe mamele lor pentru că aveau niște vieți…, aveau niște mame…, majoritatea erau abandonați sau mamele se prostituau în prezența lor, și îi trimiteau după cerșit…. Nici nu vă puteți imagina ce-au putut să sufere acei copii, și sigur că-și urau mamele… Și, atunci când îți urăști mama sau tatăl, viața este cel mai cumplit chin, pentru că o urăști în sângele tău, în originea ei! Ei, încercând eu să-i ajut să se împace cât de cât cu mama, să aibă o relație cât mai aproape de normal, îi întrebam dacă le-ar fi plăcut să nu fie, să nu se fi născut. Și ei spuneau: „Nu, nu, nu, îmi pare bine că sunt!“ Și le explicam: „Uite, dacă mama te-ar fi avortat, n-ai fi fost“. „Aaa! Atunci sunt bucuros, îi mulțumesc mamei“, aveau un motiv pentru care să-i mulțumească… Voi, sunt sigură că aveți mai multe motive să-i mulțumiți, nu? Apoi, cum spunea părintele Vasile Mihoc la o conferință la noi, la Craiova, faceți-i o bucurie cât de mică, așa, cât un „bip“ de celular! Din toate impulsurile astea pe care le aveți pe telefonul mobil, risipiți unul ca să-i dați mamei un bip, cum se spune. Da? Și îi spui: „Mamă, când primești un „bip“ de la mine, să știi că eu îți spun: „Sărut mâna, te iubesc și mi-am adus aminte de tine“. Sau, dacă descoperi la tine ceva care nu ți-a plăcut la mama, sau la tata, să nu-i judeci, ci să zici: „Doamne, ce bine că eu, cu ajutorul Tău, voi putea să lucrez, să vindec această neputință a mamei mele“. Niciodată să nu zicem: „Eu n-am să fac niciodată ca mama!“, că vă veți trezi că veți face exact ca mama sau exact ca tata pe care-i judecăm. Să nu-i judecăm, ci să-i cinstim! Să-i cinstim oricum ar fi pentru că nu ei cer asta, ci Dumnezeu! Vedeți, Dumnezeu nu ne cere să-i iubim pe părinți mai mult decât pe aproapele, ba chiar ne cere să ne lepădăm de ei la maturitate, ci să-i cinstim. Și să întrebăm pe Dumnezeu: „Doamne, ce înseamnă să-mi cinstesc părinții?“, și El ne suflă. Îți doresc să biruiești.