Cum putem scădea colesterolul în mod natural

Stil de viaţă

Cum putem scădea colesterolul în mod natural

Nivelul ridicat de colesterol duce la apariția bolilor cardiace și le agravează pe cele aflate în fază incipientă.

Pentru a reduce riscurile pe care un nivel ridicat de colesterol le are, vă propunem astăzi o rețetă naturală care contribuie la normalizarea acestor valori și la curățarea vaselor sangvine de depunerile de colesterol.

Pentru preparare, aveți nevoie de:

  • 3 litri de apă
  • 6 legături mari de pătrunjel verde proaspăt
  • un kilogram de lămâi organice
  • un pachet de bicarbonat de sodiu.

Dizolvați bicarbonatul în 2 litri de apă rece. Adăugați lămâile și scufundați-le în acestă soluție timp de o oră.

Tocați mărunt pătrunjelul cu tot cu tulpini, după care și lămâile, cu tot cu coajă. Puneți tocătura într-un vas, peste care se adaugă cei trei litri de apă. Amestecul se pune la fiert, la foc mic, până ce cantitatea de lichid scade la jumătate.

Preparatul se strecoară cu ajutorul unui tifon steril, având grijă să stoarceți bine bucățile de lămâie care rămân la final. Siropul astfel obținut se păstrează la frigider într-un recipient din sticlă, închis ermetic.

Se administrează câte 50 ml de sirop, în fiecare dimineață, pe stomacul gol, cu 20 de minute înainte de micul-dejun, pe o perioadă de 15 zile. Se face apoi o pauză de 7 zile și se reia încă 15 zile.

Cura se poate relua trimestrial.

Cura este recomandată și pentru întărirea și detoxifierea organismului, dar și pentru stimularea sistemului imunitar.

O altă variantă a acestei cure este consumul zilnic al unei lămâi mixate cu o legătură mare de pătrunjel verde.

*Materialele de pe acest site au caracter informativ. Înainte a de începe orice fel de tratament naturist trebuie să faceți un test de alergie la tipurile respective de produse. Dacă suferiți de boli cronice sau urmați tratamente medicamentoase, vă recomandăm să consultați medicul dumneavoastră, înainte de a începe o cură sau un tratament naturist.

Citește despre: