Iată cum se folosește cugetarea la cele dumnezeiești. Dimineața, îndată după ce vă veniți în simțiri cu totul în urma somnului, cugetați la adevărurile de credință, începând cu ființarea cea mai înainte de veci a Dumnezeului întreit Ipostatic și sfârșind cu înfricoșata Judecată și soarta veșnică a tuturor - nu repede și nu încet, ci cu luare aminte. Asta se poate face și după Simbolul de credință. Suma acestor adevăruri este structura lumii gândite, duhovnicești, dumnezeiești. Prin cugetarea la ele, conștiința se integrează în structura lor și intră în lumea duhovnicească la fel cum noi, după ce ne trezim din somn, ne integrăm în structura lumii dinafară, care ne înconjoară, și ne menținem în mod conștient în ea: soarele și luna sunt deasupra noastră, stihiile și toate făpturile pământești sunt împrejur, la fel ca familia, vecinii, statele cu tot ce este în ele.

Aceasta din urmă are loc de la sine, fără voia noastră, în timp ce pentru lucrarea dintâi trebuie să ne dăm osteneala, chiar dacă nu este foarte greu s-o facem. Conștientizând aceste două lumi - cea văzută cu gândul și cea văzută în afară - aflați în cea gândită îndrumările despre felul în care trebuie să vă purtați în cea dinafară. Aceasta este regula generală a cugetării la cele dumnezeiești! Regulile particulare sunt următoarele: după ce ați încheiat lucrarea arătată mai înainte, opriți-vă asupra lucrului care a înrâurit cel mai mult simțirea dumneavoastră și înviați prin el duhul de rugăciune. Dacă nu v-a înrâurit nimic, atunci înviere a duhului de rugăciune să vă fie simțământul evlavios de obște fată de toată structura lumii dumnezeiești.

Dați-vă osteneala să nu rămâneți în nici o dimineață lipsit de împrospătarea lumii dumneavoastră lăuntrice prin această cugetare la cele dumnezeiești, la fel cum aveți obiceiul să vă împrospătați locuința cu aerul proaspăt al dimineții, și după aceea veți rămâne toată ziua cu simțământul că în afară de lumea văzută vă adumbrește și înconjoară și cea nevăzută, că nu sunteți lipsit de înrâurirea ei.