Nimic nu este mai presus decât pacea întru Hristos, care zădărnicește orice atac al duhurilor văzduhurilor și ale pământului. Pacea sufletului se dobândește prin răbdarea suferințelor. Sfânta Scriptură zice: „Trecut-am prin foc și prin apă, și ne-ai scos la odihnă” (Psalmul 65, 11). Calea celor care caută să fie plăcuți lui Dumnezeu trece prin multe suferințe. Cum să-i cinstim pe Sfinții Mucenici pentru cele ce-au îndurat din iubire pentru Hristos, când noi nu putem răbda nici cea mai mică ispită?

Nimic nu contribuie mai mult la dobândirea păcii interioare decât tăcerea și faptul de a discuta cât mai mult posibil cu tine însuți și cât mai puțin cu ceilalți.

Un element al vieții duhovnicești este trăirea lăuntrică și lucrarea tainică a inimii.

Harul lui Dumnezeu îl umbrește pe omul care se nevoiește să devină liniștit, și cu lucrarea lui îl conduce la desăvârșita pace. În forma de început a păcii, sufletul este liniștit, iar în forma de final este adumbrit de harul Sfântului Duh, după cuvintele psalmului: „Locul Său s-a făcut întru Pace” (Psalmul 75, 2).

(Un serafim printre oameni – Sfântul Serafim de Sarov, traducere de Cristian Spătărelu, Editura Egumenița, 2005, p. 325)