Cum să fim și să rămânem creștini la serviciu

Cum să rămâi „înrădăcinat” în iubirea lui Hristos pe durata întregii zile? Cum să rămâi astfel seara, după o zi încărcată la lucru de critici, discuţii fără capăt, discuţii în contradictoriu, decizii de luat, conflicte...? Cum să nu aduci grijile, cum să încetezi să te mai gândeşti la ele seara sau noaptea?

Accesul nostru la un serviciu sau altul din societatea civilă este departe de a se face fără de Dumnezeu. Dimpotrivă, el este expresia voii Lui. El este Patronul, El este Cel ce ne angajează şi ne pune într-o anumită funcţie în scopul de a lucra pentru El şi cu El. Oricare ar fi acest post, tocmai din acel loc vom putea face ca iubirea lui Hristos să strălucească, vom putea da exemplu de comportament evanghelic, de a ne ispăşi păcatele, de a face loc iertării acolo unde este dezbinare. Mai ales din acel loc ne vom putea ruga pentru toţi cei cu care ni s-a dat să lucrăm – şi de multe ori spovedim greşelile pe care le facem la serviciu. În fond, serviciul, oricare ar fi profesia – de manager, secretară, operator telefonie, director de Resurse Umane, îngrijitor, curier, Director General... – nu contează prea mult. Ceea ce este important e să se facă din el un loc de ajutorare împotriva suferinţei care vine de la păcat şi de la neomenie sub toate formele ei, de la instrumentalizarea şi de la reducerea omului la un obiect. Noi suntem într-un post anume pentru a lucra dimpreună cu Hristos la umanizarea oamenilor. Astfel, putem fi un manager creştin.

Să rămânem înrădăcinaţi

Cum să rămâi „înrădăcinat” în iubirea lui Hristos pe durata întregii zile? Cum să rămâi astfel seara, după o zi încărcată la lucru de critici, discuţii fără capăt, discuţii în contradictoriu, decizii de luat, conflicte...? Cum să nu aduci grijile, cum să încetezi să te mai gândeşti la ele seara sau noaptea? Dacă ne-am petrecut ziua veghind la iubirea lui Hristos, va fi mai uşor. Vrem să spunem: dacă am petrecut ziua fără a uita să ne rugăm pentru unii şi pentru alţii, fără a ne teme să primim umilinţele şi criticile – ba chiar primindu-le cu bucurie, întrucât ne smeresc! – ne va fi uşor să ne încredinţăm, în rugăciunea noastră de seară, toate grijile Domnului. Să nu adormim cu ranchiună faţă de cineva, faţă de vreun coleg sau vreun şef.

Să ne rugăm pentru colegi

De exemplu, după rugăciunea de seară, să spunem și pe aceasta: „Doamne, Iisuse Hristoase, Tu, Care Ţi-ai dat viaţa pentru mântuirea tuturor, iartă, binecuvântează, acoperă, tămăduieşte şi mântuieşte pe robul Tău (nume) şi miluieşte-mă pe mine, păcătosul (nume)!”.

Să nu ne lăsăm niciodată despărţiţi de iubirea lui Iisus: să nu judecăm, să nu blestemăm, – „Binecuvântaţi, nu blestemaţi!”, spune Sfântul Apostol Pavel –, să nu ne răzbunăm, să nu pizmuim, să fim neatinşi atât de critici, cât şi de laude.

Cotidianul ca nevoinţă

De fapt, putem considera viaţa de zi cu zi ca fiind un exerciţiu continuu. Acestea sunt lucrări practice de viaţă evanghelică. Paternitatea lui Dumnezeu în aceasta se arată, în fiecare zi şi la orice oră, El oferindu-ne prilejuri de a ne exersa întru iubirea lui Hristos,  Fiului Său, anume, la nejudecare, la iertare şi la smerenie. Probabil că în fiecare zi ne putem exersa în iubirea vrăjmaşilor – a celor care nu ne iubesc şi pe care încă nu-i iubim. Să acceptăm asumarea unei concepţii de nevoinţă a existenţei şi să mergem la serviciu în fiecare dimineaţă cu bucuria de a ne pune în adevărata lucrare – dobândirea iubirii şi a smereniei lui Iisus. Şi, seara, toate grijile pe care le aducem cu noi acasă, să le peschimbăm în rugăciune, să facem din fiecare preocupare conţinutul unei laude sau al unei rugăciuni de mijlocire. Lauda, mai ales, este poarta păcii: „Slavă Ţie, Doamne Iisuse, slavă Ţie! Pentru cele ştiute şi pentru cele neştiute, slavă Ţie!”.

Ultimele din categorie