Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Cel care va răbda până la sfârșit, acela se va mântui. Și se va propovădui această Evanghelie a Împărăției în toată lumea, spre mărturie la toate neamurile; și atunci va veni sfârșitul. Deci, când veți vedea «urâciunea pustiirii», ce s-a zis prin Daniel prorocul, stând în locul cel sfânt – cine citește să înțeleagă –, atunci cei din Iudeea să fugă în munți, cel care va fi pe casă să nu se coboare ca să-și ia lucrurile din casă, iar cel care va fi în țarină să nu se întoarcă înapoi ca să-și ia haina. Vai de cele însărcinate și de cele care vor alăpta în zilele acelea! Rugați-vă să nu fie fuga voastră iarna, nici sâmbăta. Pentru că va fi atunci strâmtorare mare, cum n-a fost de la începutul lumii până acum și nici nu va mai fi. Și, dacă nu s-ar fi scurtat acele zile, nu ar mai fi scăpat nici un trup, dar pentru cei aleși se vor scurta acele zile. Atunci, dacă vă va spune cineva: Iată, Mesia este aici sau dincolo, să nu-l credeți. Căci se vor ridica hristoși mincinoși și proroci mincinoși și vor da semne mari și chiar minuni, ca să amăgească, de va fi cu putință, și pe cei aleși. Iată, v-am spus de mai înainte. Deci, dacă vă vor zice vouă: Iată, este în pustie, să nu ieșiți; iată, este în cămări, să nu credeți. Căci precum fulgerul iese de la răsărit și se arată până la apus, așa va fi și venirea Fiului Omului. Că unde va fi stârvul, acolo se vor aduna vulturii. (Matei 24, 13-28) (Joi în săptămâna a 11-a după Rusalii)

Cuvintele Domnului din Evanghelia acestei zile sunt dificil de interpretat pentru că se referă la evenimente istorice din viitor, fără a se ști exact coordonatele istorice la care se face trimitere. Din contextul scrierii, înțelegem că Domnul Iisus le-a vorbit ucenicilor despre semnele vremurilor celor din urmă, însă altădată spunea că momentul în care Fiul Omului va veni din nou pe norii cerului rămâne tuturor necunoscut. 

Din interpretările bisericești se știe că vremurile cele din urmă vor fi marcate de tulburări sociale, precum războaie, prigoane, foamete, dar și cosmice, precum semne cerești sau schimbări bruște ale calității elementelor constitutive ale lumii. Pericopa zilei debutează cu enunțul încurajator că acela care va răbda durerile, chinurile, nedreptățile și prigoanele până la sfârșit, acela se va mântui. Acest îndemn a fost și este deosebit de important pentru numeroase generații de creștini, care astfel și-au pus nădejdea în mila și bunătatea lui Dumnezeu și nu au renunțat la crezul lor, chiar în momentele cele mai dificile. De asemenea, amănuntul că mai întâi se va propovădui Evanghelia la toate neamurile de sub soare și abia apoi va veni sfârșitul, a constituit sămânța încreștinării popoarelor până atunci păgâne. Pornind de la această previziune, mulți creștini cred că astăzi sfârșitul e aproape, datorită faptului că s-a tradus și s-a împărțit Biblia chiar și în limbile popoarelor celor mai izolate, iar tehnologia a făcut posibilă propovăduirea Cuvântului lui Dumnezeu la scară mare, așa încât astăzi practic de oriunde de pe glob e posibilă, pentru cei care doresc, citirea Evangheliilor și celorlalte cărți fondatoare ale creștinismului. Desigur, aici este mult de discutat ce înseamnă propovăduirea la toate neamurile, din moment ce toți cei nou-născuți, chiar dintre popoarele tradițional creștine, au nevoie de evanghelizare. Așadar, situația actuală nu înseamnă neapărat apropierea vremurilor celor de pe urmă.

În continuare, Domnul se referă strict la greutățile vremurilor premergătoare sfârșitului: șederea urâciunii pustiirii la loc de cinste, fuga celor din Iudeea în locuri sigure, strâmtorarea mare. Acest paragraf i-a făcut pe mulți, datorită referirii lui Iisus la o proorocie a lui Daniel, să creadă că Domnul nu descria propriu-zis sfârșitul lumii, ci stricarea rânduielilor lui Israel pentru că se dau indicații multe despre iudei, sabat, iarnă, iar urâciunea pustiirii ar putea însemna transformarea templului evreiesc într-un templu roman, păgân. 

Vremurile vor fi așa grele, spune Domnul, încât dacă ele nu se vor scurta, nimeni nu va rezista prigoanei. Această afirmație e azi des interpretată ca o actualitate, din moment ce tuturor ni se pare că s-a scurtat timpul, că totul curge mult mai repede și nu ne mai ajunge să facem toate pe care ni le propunem, lucru ce nu se întâmpla acum poate zece-douăzeci de ani.

În final, Domnul spune că vor veni unii care se vor declara ei înșiși hristoși și prooroci, amăgind poporul. Aici El îndeamnă să nu credem pe noii schimbători și reformatori ai rânduielilor. Iar apoi mai citim că venirea Fiului Omului va fi așa cum un fulger se arată de la Răsărit la Apus, adică foarte rapidă. 

Aceste amănunte foarte dense, amintite doar în treacăt aici, au nevoie de o citire atentă și repetată pentru a nu se cădea într-o extremă sau alta a interpretării: fie prea „apocaliptică”, declanșând o isterie fiindcă sfârșitul e aproape, fie prea „istorică”, văzând că toate cele scrise deja s-au întâmplat atunci când romanii au distrus Iudeea, prin anul 70, în vremea împăratului Titus.

Cuvintele Evangheliei au și aici, ca și cu alte ocazii, atât o valabilitate istorică, imediată, cât și una meta-istorică peste veacuri. Ceea ce este de reținut de aici și din modul în care creștinii au interpretat de-a lungul vremurilor din Evanghelii este că în fiecare generație au existat creștini care se așteptau să fi prins vremurile din urmă. Aceasta înseamnă că, fără nicio ironie, semnele vremurilor se arată adeseori și în diverse forme. Ele trebuie să ne țină treji fiindcă venirea Domnului Iisus Hristos ca să judece lumea e un lucru care se poate întâmpla oricând și nu ține seama de calculele omenești. Însă și mai adevărat decât aceasta este faptul că trebuie să fim mereu treji, păstrând în inimile noastre poruncile Domnului și trăind autentic creștinismul fiindcă până la a ne gândi la sfârșitul întregii lumi, e bine să ne gândim la mai aproape. Sfârșitul individual, al fiecăruia dintre noi, ne aduce deja înaintea Dreptului Judecător și atunci vom da seama de înțelesul foarte personal al cuvântului: „cine va răbda până la sfârșit, acela se va mântui”.