Să nu cerţi pe nimeni de greşala lui, ci pe tine socoteşte-te pricinuitor şi vinovat de acea greşală; să nu te fereşti să faci lucruri oricât de smerite, cu smerenia cugetului, dar nici să nu le ceri să le faci. De eşti silit să râzi, nu te feri — dar să nu se vadă dinţii tăi. De vei fi nevoit să vorbeşti cu femei, întoarce-ţi faţa de la privirea lor şi astfel stai de vorbă cu ele. De călugăriţe fugi, ca de foc şi ca de o cursă a dracilor, şi fereşte-te să te întâlneşti cu ele, să vorbeşti cu ele şi să le priveşti, ca nu cumva să se răcească în inima ta dragostea de Dumnezeu, să-ţi pângăreşti inima cu noroiul patimilor, chiar dacă ţi-ar fi surori după trup, fereşte-te de ele ca de nişte străine. Să nu ai nici un amestec cu ai tăi, pentru ca să nu se răcească în inima ta dragostea de Dumnezeu. Fugi de îndrăznirea către cei mai tineri şi de întâlnirea cu ei, cum ai fugi de prietenia cu diavolul. Să nu aibi pe nimeni părtaş al tainelor tale şi cu nimenea să nu stai de vorbă, decât numai cu acela, care se teme de Dumnezeu, care pururea cu luare aminte petrece; care, sărac este în acoperământ, dar bogat în tainele lui Dumnezeu. Ascunde faţă de toţi tainele şi faptele şi luptele tale. Să nu stai cu capul descoperit în faţa nimănui, decât în caz de nevoie; cu bună orânduială ieşi să-ţi faci nevoia, şi oarecum cu evlavie faţă de îngerul tău păzitor şi cu frica de Dumneze s-o faci, şi silă fă-ţi până la moarte, chiar dacă inima te-ar durea.

(Sfântul Isaac Sirul, Cuvinte despre nevoință, Editura Bunavestire, Bacău, 1997, p. 58)