Cine vrea să privegheze în fiecare seară trebuie să fie cumpătat și la mâncare. Sau cel puțin să nu mănânci înainte de priveghere, ci mănâncă la trapeză cât ai nevoie, astfel încât atunci când începe prive­gherea mâncarea să fie mistuită. Sfinții Părinți le-au rânduit pe toate cu înțelepciune. De la ora mesei până când începe privegherea trec exact atâtea ore câte sunt necesare pentru mistuirea hranei. Dar dacă ești lacom la mâncare și înainte de priveghere mănânci din nou... ei, atunci să nu aștepți rugăciune! Deoarece este firesc ca stomacul îngreuiat să pricinuiască crampe sau somn.

Cel care vrea să privegheze în fiecare noapte trebuie să se odihnească mai întâi câteva ore. De obicei, monahul împarte somnul în două. O jumătate înainte de a priveghea și cealaltă jumătate după aceea. În total trupul cere de la cinci până la șapte ore de somn. Iar cei care nu pot să se odihnească de două ori trebuie să doarmă acest timp tot odată.

Când ai un program de odihnă stabil, atunci și privegherea se săvârșește cum trebuie. Ia aminte tu însuți la aceasta și vei vedea că atunci când ți se va întâmpla vreodată să te odihnești mai puțin, de înda­tă ce vei începe privegherea, vei simți toropeală, moleșeală și akedie. Dar și atunci când vei dormi mai mult decât trebuie, vei simți greutate, buimăceală, akedie. Aici se potrivește spusa: „Cel mai bun lucru este să existe măsură în toate”.

Dar indispoziția este pricinuită și de schimbarea timpului. Și căldura foarte mare pricinuiește moleșea­lă și somn, dar și frigul peste măsură. Starețul nostru ne spunea că perioadele cele mai bune pentru rugă­ciune sunt primăvara și toamna. De aceea, în aceste anotimpuri silește-te cât mai mult pe tine însuți, ca să ai rezerve.

Cel care vrea să privegheze trebuie să evite pe cât îi stă în putință vorbirea în deșert.

(Monahul Iosif Dionisiatul, Starețul Haralambie – Dascălul rugăciunii minții, traducere și editare de Ieroschimonah Ștefan Nuțescu, Editura Evanghelismos, București, 2005, pp. 220-221)