Cum să ne raportăm la păcatele aproapelui?
Nu putem să nu vedem păcatele aproapelui, dar putem să ne ferim să îl judecăm. Trebuie să încercăm să îl vedem cu ochii lui Dumnezeu, Care moare pentru păcatul fiecăruia dintre noi, și de aceea să avem compătimire pentru fiecare chip al Său.
- Cum să nu văd păcatele aproapelui și să nu îl judec?
- Nu putem să nu vedem păcatele aproapelui, dar putem să ne ferim să îl judecăm. Trebuie să încercăm să îl vedem cu ochii lui Dumnezeu, Care moare pentru păcatul fiecăruia dintre noi, și de aceea să avem compătimire pentru fiecare chip al Său. Așa cum Domnul a murit pentru cei păcătoși, așa și noi, când avem compătimire față de aproapele atunci când acesta păcătuiește, Îi bineplacem lui Dumnezeu. Păcatul este „vrăjmășie împotriva lui Dumnezeu” (Rom. 8,7) și atunci când avem compătimire pentru cel păcătos, Dumnezeu ne consideră aceasta ca pe o virtute și ne dă în schimb harul Duhului Sfânt.
(Arhimandrit Zaharia Zaharou, Merinde pentru monahi, Editura Nicodim Caligraful, Sfânta Mănăstire Putna, 2012, pp. 47-48)
Dumnezeu nu ne poate mântui fără voia noastră
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro