- Cel care se roagă puţin şi cu mintea risipită din cauza ascultării şi a grijilor lumeşti, poate dobândi mila lui Dumnezeu dacă are smerenie?

- Dobândeşte cu adevărat mila lui Dumnezeu orice om care dă un sens religios vieţii. Nu se poate spune că numai cel ce se roagă neîncetat primeşte milă de la Dumnezeu. Noi spunem adeseori, învăţaţi de Sfânta Biserică, adresându-ne lui Dumnezeu: „Care pe cei drepţi iubeşti şi pe cei păcătoşi miluieşti”. Dacă tot ceea ce facem, facem în aşa fel ca să fie o slujbă lui Dumnezeu, ni se primeşte ca slujbă adevărată. „Rugăciunea mea este să te primesc pe tine şi să te petrec cu dragoste”, spunea un pustnic unui frate care îl cercetase şi care, practic, l-a reţinut de la pravila lui obişnuită.

 „Cu Hristos merg astăzi să lucrez în cutare loc”, zicea un părinte, când cineva îl chema să lucreze ceva. Cine gândeşte aşa, acela se roagă şi când face ascultare, şi când este împrăştiat cu grijile lumeşti pentru binele altora, căci prin toate aduce slujbă lui Dumnezeu, de vreme ce “temelia este aproapele, ca pe el mai întâi să-l dobândesc, căci de el sunt atârnate toate poruncile lui Hristos”, cum zicea Cuviosul Ioan Colov. Dacă cineva se raportează în acest sens la lucrurile pe care le face, acela se roagă şi când nu se roagă, căci face lucrul lui Dumnezeu în toate, iar ceea ce face i se primeşte ca rugăciune. Şi invers: “Călugărul care se roagă numai atunci când se roagă (adică numai atunci când îşi face pravila sau când ia parte la sfintele slujbe) acela, după cuvântul Patericului, nicidecum nu se roagă”. De altfel, m-aş mira să aibă cineva smerenie dacă nu se sileşte prin toate şi în toate a aduce slujbă lui Dumnezeu.

(Arhim. Ioanichie Bălan,  Ne  vorbeşte  Părintele  Teofil (Pârâian), vol. I, Editura Episcopiei Romanului,  1997,  pp. 38-39)