Pentru dobândirea cererilor folositoare de suflet, tot creștinul trebuie să se roage cu evlavie, cu fierbințeală, fără gânduri străine ori păcătoase, cu smerenie, recunoscându-și slăbiciunile și căderile în păcate, fiindcă într-adevăr „inima înfrântă și smerită, Dumnezeu nu o va urgisi” (Psalmul 50, 18). Rugăciunea să fie însoțită de încredere, nădăjduind temeinic în făgăduința Mântuitorului Care zice: „Amin, amin grăiesc vouă, de veți cere ceva de la Tatăl în numele Meu, va da vouă” (Ioan 16, 23).

Rugăciunea trebuie să fie făcută cu supunere și lăsare în voia lui Dumnezeu. Așa ne-a învățat Mântuitorul, zicând: „Facă-se voia Ta” (Matei 6, 10). Așa ne-a dat El exemplu când S-a rugat Tatălui Ceresc, în ajunul Patimilor Sale, zicând: „Părintele Meu, de este cu putință, treacă de la Mine acest pahar; însă nu precum voiesc Eu, ci precum voiești Tu” (Matei 26, 39; Luca 22, 42).

(Protosinghelul Nicodim Măndiță, Învățături despre rugăciune, Editura Agapis, București, 2008, p. 41)