Dacă venim în casa lui Dumnezeu, trebuie să venim îmbrăcați în haina noastră duhovnicească. Adeseori stăm în biserică, ascultăm predica și cântările, dar gândul nostru cine știe unde pleacă! Mai vorbiți între voi, vă mai uitați cum e îmbrăcat cutare sau cutare, și nu acesta este sensul venirii voastre la biserică.

Când ați intrat în biserică, trebuie să nu mai vedeți nimic decât pe Mântuitorul și să nu mai auziți nimic afară de cântările de slăvire a lui Dumnezeu. Toate celelalte sunt ispite diavolești. Căci diavolul, să știți, vă încearcă în toate locurile, chiar și când stăm în biserică.

Vii și spui: „Doamne, iartă-mă, miluiește-mă! Dumnezeule, cred în Tine!”.

Venim dintr-o atracție oarecare la biserică, poate dintr-o superstiție, poate din conveniență socială. Puțini sunt aici care stau tot timpul cu gândul la rugăciune, la ceea ce se săvârșește, la ceea ce face preotul, la ceea ce se cântă la strană. Pentru că mereu suntem asaltați de gânduri.

(Părintele Gheorghe Calciu, Cuvinte vii, Editura Bonifaciu, 2009, p. 66)