Dar, pe cât de folositor este lucrul ce se face pentru acei ce cu vrednicie se aduce, pe atâta de dăunător şi vătămător este pentru cei ce nu sunt cu adevărat vrednici, după cum este cu putinţă să se facă oamenilor, căci părticica care se aduce, fiind pusă aproape de Dumnezeiasca pâine şi sfinţindu-se şi în trupul lui Hristos prefăcându-se, atunci îndată şi aceasta [părticica] de sfinţenie se împărtăşeşte. Iar şi în potir pusă fiind, se uneşte cu Sfântul Sânge. Drept aceea, şi sufletului acelui pentru care a fost adusă, îi transmite darul, pentru că Împărtăşirea se face în gând. Şi dacă pentru cei ce stau înainte cu evlavie este adusă sau (şi) pentru acei ce au greşit, dar s-au pocăit, atunci, după cum am zis, acel om primeşte nevăzut prin suflet împărtăşirea Duhului. De multe ori primeşte, după cum am înţeles şi folos trupesc. Iar dacă cineva păcătuind, nici într-un fel nu se îndepărtează de el, acela nu este vrednic de împărtăşire, iar jertfa adusă pentru dânsul îi va fi întru osândă. De aceea se cuvine a lua bine aminte preotului ca să nu primească de la oricare doritor prinos, nici să se aducă pentru acei ce fără de ruşine lucrează păcatul ca nu cumva, împreună cu ei, să fie şi el osândit.

(Sfântul Paisie de la Neamţ, Cuvinte şi scrisori duhovniceşti , Editura Tipografia Centrală, 1998, p. 121)