Cum trebuie să fie relațiile monahilor cu mirenii?

Reflecții

Cum trebuie să fie relațiile monahilor cu mirenii?

    • Cum trebuie să fie relațiile monahilor cu mirenii?
      Foto: Maria Burlă

      Foto: Maria Burlă

„Când în mănăstiri este amestecare – în același corp de chilii stau și mireni, și călugări – când trapeza este tot la fel, amestecată cu mireni, creșterea duhovnicească a călugărilor este nu cu prea multe roade sau chiar fără roade. Fiindcă mireanul trăiește în societate și vine cu gândirea lui”, afirmă părintele Luca, starețul Mănăstirii Bistrița.

Preacuvioase părinte stareț, cum trebuie să gestioneze monahii relațiile, contactele cu mirenii?

Acesta e un lucru sensibil peste tot în mănăstiri. La Bistrița, călugării nu au binecuvântarea să aibă relații, contacte cu mirenii, decât dacă sunt preoți. Ceilalți nu au binecuvântarea decât să răspundă strict, dacă e întrebat ceva: „Nu sunt eu preot. Mergeți la cutare sau cutare pentru această problemă”. Nimeni nu iese din mănăstire fără binecuvântare. Doar la momente justificate se pleacă și nu sunt probleme cu mirenii. Dar când mănăstirea este amestecată cu mirenii, atunci sunt probleme. Nu suntem închiși față de lume în totalitate, căci nu suntem pustnici, dar totuși este o mănăstire cu oameni ce au o altă gândire.

Mănăstirea Ormilia din Grecia, un model de ordine și disciplină

De exemplu, Mănăstirea Ormilia, cea mai importantă mănăstire de maici din Grecia, a fost gândită de Emilianos Simonopetritul, ctitorul acesteia și stareț la Simonopetras având ca imagine templul din Ierusalim. Iată cum: mănăstirea a fost împărțită în trei, dar nu pe verticală, ci pe orizontală. La templu erau văduvele, fecioarele și nazireii. La Mănăstirea Ormilia, prima incintă este a mirenilor, unde se află și arhondaricul lor. A doua incintă este cea sacră, cu biserica în mijloc, unde este și partea administrativă a mănăstirii, cu atelierele și stăreția, iar a treia incintă este doar a monahiilor. Aici nu intră nimeni decât maicile, iar altcineva numai cu binecuvântare.

La Bistrița, mănăstirea a fost gândită în același mod. În prima incintă e arhondaricul pentru mireni. În cea de-a doua e biserica, trapeza, stăreția și chiliile preoților, iar incinta din spate să fie numai a monahilor. Dacă așa va fi așezată rânduiala, va fi ordine. Știe și monahul: Acesta-i spațiul meu, la biserică, la chilie, la ascultări. Și n-are cum să ajungă la ispite. Dar când în mănăstiri este amestecare – în același corp de chilii stau și mireni, și călugări – când trapeza este tot la fel, amestecată cu mireni, creșterea duhovnicească a călugărilor este nu cu prea multe roade sau chiar fără roade. Fiindcă mireanul trăiește în societate și vine cu gândirea lui, cu concepția lui, cu modul lui de viață, toate nemonahale.