Cura cu boabe de ienupăr
Ienupărul este un arbust ale cărui fructe au acțiune antiinfecțioasă, diuretică, antiseptică, carminativă, antitusivă și antispastică.
Cura cu boabe de ienupăr pe care v-o prezentăm astăzi este recomandată pentru prevenirea dezechilibrelor hormonale și nervoase, eliminarea apei în exces din organism și stimularea arderii grăsimilor.
Astfel, în prima zi se mestecă încet, pe stomacul gol, 4 boabe de ienupăr, urmând ca din cea de a doua zi să se crească progresiv numărul boabelor, cu una pe zi, până când se ajunge la consumul a 15 boabe pe zi, moment în care se scade progresiv, câte o boabă pe zi, până se ajunge din nou la 4.
Cura se va ține pe o perioadă de cel mult 30 de zile, urmată de o pauză de cel puțin 21 de zile, după care se poate relua.
Pe întreaga perioadă a curei se va adopta o dietă sănătoasă, se vor evita prăjelile, dulciurile, băuturile carbogazoase, alcoolice, mezelurile, pâinea albă etc.
Consumul în exces al boabelor de ienupăr poate duce la apariția iritațiilor renale, deranjamentelor digestive, iritațiilor orale, spasme, deficit de potasiu în organism, hipocalcemie, hipotensiune sau hipoglicemie.
De asemenea, persoanele care suferă de boli renale, femeile însărcinate, cele care vor să rămână însărcinate și cele care alăptează nu vor consuma ienupăr sau produse derivate.
*Materialele de pe acest site au caracter informativ. Înainte a de începe orice fel de tratament naturist trebuie să faceți un test de alergie la tipurile respective de produse. Dacă suferiți de boli cronice sau urmați tratamente medicamentoase, vă recomandăm să consultați medicul dumneavoastră, înainte de a începe o cură sau un tratament naturist.
- Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro