Crezi tu, oare, într-o viaţă viitoare fericită, fără de sfârşit? Crezi tu oare în chinurile viitoare fără de sfârşit gătite păcătoşilor care nu se căiesc? Nu crezi, sau crezi foarte slab, vag şi ceţos. Ai milă de tine! Dacă ai crede într-o viaţă fară de sfârşit atunci ai fi gata să sacrifici totul: şi munca şi averea ta, şi odihna şi sănătatea, şi însăşi viaţa. Tu însă vieţuieşti în nepăsare: omori vremea în zadar, îţi cheltui averea pe nimicuri, petreci în desfătări, nu te gândeşti la mânia viitoare şi de neînlăturat a lui Dumnezeu; nu-ţi răscumperi prin nimic păcatele tale cele fără de număr; nu arăţi pocăinţă sinceră. Adu-ţi aminte mai des, omule, de veşnicie; nu uita că tot ce este aici e putreziciune. Acolo însă, în viaţa cea veşnică, e pace veşnică, bucuriei veşnică, desfătare veşnică, lumină veşnică, minunată bună-mireasmă veşnică, contemplare veşnică a luminii celei neapropiate. Aşadar, slujeşte lui Dumnezeu, nu patimilor tale.

(Sfântul Ioan de Kronstadt, Liturghia – cerul pe pământ, Editura Deisis, 2002, p. 228)