Cu cât soarele este mai aproape, cu atât umbra devine mai mică și, cu cât se îndepărtează, cu atât umbra devine mai mare. Iar când apune soarele, dispare și umbra. Tot așa, cu cât Dumnezeu este mai aproape de om, cu atât mai mic se face omul pe sine, cu atât mai mult se umilește și se smerește. Își vede, pe de o parte, nevrednicia și nimicnicia sa, iar pe de altă parte, vede măreția lui Dumnezeu și de aceea se smerește.

Dimpotrivă, cu cât Dumnezeu este mai departe de om, cu atât mai mult omul se înalță, se preamărește și se mândrește. Iar când Dumnezeu este cu totul despărțit de om, acesta piere, așa cum piere umbra când soarele apune.

Ia aminte, omule, ca nu cumva, înălțându-te cu mintea, să cazi precum diavolul. Nu te înălța cu mintea, ci teme-te. „Fiindcă oricine se înalță pe sine se va smeri, iar cel ce se smerește pe sine se va înălța” (Luca 18, 14).

(Sfântul Tihon din Zadonsk, Comoară duhovnicească, din lume adunată, Editura Egumenița, Galați, 2008, p. 11)