În orice rău sau ispită ce vin peste noi fie dinăuntru, fie din afară, calea rugăciunii stă deschisă înaintea ta: cazi cu faţa la pământ în toată ziua şi toată noaptea, implorând pe Dumnezeu cu o inimă fierbinte. Şi Dumnezeu, Care este milostiv şi bun, nu va întârzîia să-ţi dea mângâiere şi loc de răsuflare când vede că te rogi Lui cu durerea inimii, dacă nu cumva ceri într-un chip aflat în afara acestei căi.

Fă aşa toată viaţa ta. Vei primi şi vei pierde. Şi iarăși te vei ruga cu durerea inimii şi ţi se va da din nou. Va pleca iarăşi de la tine, şi atunci  vei da peste un asemenea lucru că vrei crede că ţi-a venit sfârşitul. Dar când te vei ruga iarăşi lui Dumnezeu, el va pieri într-un ceas. Asta e alergarea care a fost rânduită; nu-ţi pierde curajul!

(Sf. Isaac Sirul, Cuvinte către singuratici, partea II, Editura Deisis, p. 434)