Portretul celui ce suferă de patima iubirii de arginți

Editorialiștii Bisericii

Portretul celui ce suferă de patima iubirii de arginți

    • umbre pe asfalt
      Portretul celui ce suferă de patima iubirii de arginți / Foto: Oana Nechifor

      Portretul celui ce suferă de patima iubirii de arginți / Foto: Oana Nechifor

Iată de ce Domnul a spus că „celor ce se încred în bogății le este foarte greu să intre în Împărăţia lui Dumnezeu” şi că „mai lesne îi este cămilei să treacă prin urechile acului decât bogatului să intre în Împărăţia lui Dumnezeu ” (Marcu 10, 24-25).

Nu există om mai lipsit de omenie decât iubitorul de arginţi. Pe toți îi urăşte, şi pe săraci şi pe bogaţi; pe săraci de frică, nu cumva să-i ceară ajutor, şi pe bogaţi de invidie, pentru că nu are banii lor. Nu ştie ce înseamnă milostenie, iubire de oameni, compătimire. Este împotriva oricărei încercări de ajutor social. Orice lucrare, chiar şi cea mai importantă, dacă nu-i aduce câştig îl lasă indiferent. Din contră, poate face orice ca să-şi mărească fie şi cu puţin bogăţia.

Patima lui pentru bani nu-şi găseşte săturare, nu cunoaşte mulţumire. Iar această patimă îl scufundă din ce în ce mai adânc în păcatul cel cu multe chipuri, în diverse răutăţi, în zădărnicia lumii. De aceea diavolul nu se osteneşte mult cu bogaţii. Îi încătuşează lesne cu bogăţii şi-i duce la pierzanie. Iată, aşadar, de ce Domnul a spus că „celor ce se încred în bogăţii le este foarte greu să intre în Împărăţia lui Dumnezeu” şi că „mai lesne îi este cămilei să treacă prin urechile acului decât bogatului să intre în Împărăţia lui Dumnezeu ” (Marcu 10, 24-25).

(Sfântul Ioan Gură de Aur, Problemele Vieții, traducere de Cristian Spătărelu și Daniela Filioreanu, Editura Egumenița, pp. 44-45)

Citește despre: