Care om este în primejdie: cel arzător, cel călduț sau cel rece?

Cuvinte duhovnicești

Care om este în primejdie: cel arzător, cel călduț sau cel rece?

    • Care om este în primejdie: cel arzător, cel călduț sau cel rece?
      Foto: Oana Nechifor

      Foto: Oana Nechifor

Omul călduţ se găseşte în cea mai primejdioasă stare: el merge la biserică, posteşte, dă milostenie şi de aceea crede că la el toate sunt bune, că el este mai bun decât mulţi alţii şi aceasta îl ucide.

Există trei stări ale sufletului: arzătoare, caldă şi rece. Omul arzător arde de iubire faţă de Dumnezeu şi împlineşte legea Lui, ca pe o necesitate a sufletului său. Starea contrară este cea de răceală, când problemele religioase nu sunt dragi omului, şi are faţă de aceste probleme o atitudine profund indiferentă. La biserică merge o dată pe lună, şi hotărârile ei nu se grăbeşte să le împlinească, dar se întâmplă ca un astfel de om, auzind chemarea Domnului, deodată să se aprindă şi cu paşi siguri să meargă pe calea binelui. Omul călduţ se găseşte în cea mai primejdioasă stare: el merge la biserică, posteşte, dă milostenie şi de aceea crede că la el toate sunt bune, că el este mai bun decât mulţi alţii şi aceasta îl ucide.

Domnul a spus: Te voi scuipa pe tine din gura Mea. Păzeşte-ne, Doamne, de o astfel de stare.

(Starețul Varsanufie de la Optina, Editura Doxologia, Iași, 2011, p. 243)

Citește despre: