Zaheu vameșul este cel ce vămuiește zidirea lui Dumnezeu pentru propria plăcere. Dar aude Cuvântul Care trece pe acolo și se urcă într-un sicomor, când se naște în el cuvântul pocăinței. Atunci îl convinge să urce mai presus de cugetul trupului, căci aceasta înseamnă sicomorul. De acolo va privi nestingherit Cuvântul și Îl va auzi pe El zicându-i: „Coboară-te repede”, adică dacă însetezi să Mă primești întreg în casa ta, nu socoti că este de ajuns numai să fii mai presus de cugetul trupesc, ci croiește drum către Mine prin lucrarea virtuților. Iar faptul că a întors împătrit, aceasta arată fie că se folosește de fiecare dintre cele patru virtuți naturale pentru împlinirea faptelor bune, fie că depărtează de la sine lucrarea păcatului, învoirea cu fapta, preocuparea cu amintirile și închipuirile deșarte.

Astfel depărtează lucrarea păcatului prin înfrânare, consimțirea (învoirea cu păcatul), prin trezvie, atenție și paza gândurilor, amintirile, prin lecturile sfinte, iar închipuirile deșarte prin rugăciunea încordată. Fie că vorbește despre: lucrarea practică, naturală, teologică și a rugăciunii. Căci practica rugăciunii este mai înaltă decât teologia, care contemplă ceea ce este dumnezeiesc din cele create, pe când rugăciunea unește sufletul mai presus de cunoaștere și în chip de negrăit cu Dumnezeu.

(Sfântul Maxim Mărturisitorul, Întrebări și nedumeriri, Editura Doxologia, Iași, 2012, p. 113)