Cum să dobândim Împărăţia Cerurilor?

 

Împărăţia Cerurilor însemnează nevoinţă şi cei ce întru toate se silesc şi se nevoiesc, aceia o dobândesc.

Toate poruncile lui Dumnezeu păzindu-le noi, fraţilor, să ne gândim la veşnica Împărăţie, pentru care este multă nevoinţă, dar care aduce neştiută odihnă. Că de ar fi poftit cineva numai împărăţia cea vremelnică, apoi câte vitejii nu trebuie să arate în războaie şi primejdii? Şi câte privegheri, griji şi dureri? Şi întru nimic socoteşte toate necazurile ce i s-ar întâmpla lui, bucurăndu-se de nădejdea împărăţiei aceleia ca într-un vis văzut de dânsul, măcar că este vremelnică şi trecătoare. Se întâmplă de multe ori că cineva îşi sfârşeşte toate durerile şi ostenelile şi i se pare, iată, ca şi cum ar avea în palmă împărăţia cea nădăjduită dar, fără de veste, în locul lui altul ia cununa. Deci câte nevoinţe nu ne trebuie nouă, ce sârguinţe şi sporiri, privegheri şi griji, încă şi ispite în taină şi la arătare, răni şi chiar moarte, dacă voim să împărăţim neîncetat împreună cu Hristos. Pentru aceasta, până la moarte s-au nevoit cei mai înainte de noi, bărbaţi, femei şi tineri, ca să dobândească Împărăţia Cerurilor. Că Împărăţia Cerurilor însemnează nevoinţă şi cei ce întru toate se silesc şi se nevoiesc, aceia o dobândesc.

Că cela ce, cu adevărat, s-a făcut famen pe sine pentru Împărăţia Cerurilor şi în feciorie petrece dator este să se arate pe sine în tot timpul vrednic de Împărăţie. Că nu prin cuvinte, nici cu chipul, nici cu numele, nici cu neamul, nici cu virtutea, nici cu vremea, nu se câştigă Împărăţia, ci cu puterea credinţei arătată prin fapte. Dar ce înseamnă „prin fapte?”. Înseamnă ca prin fapta cea lucrătoare a poruncilor lui Hristos să se depărteze omul de la cele potrivnice şi trupeşti, adică de la socotelile diavolului, care sunt acestea: desfrânarea, necurăţia, mânia, clevetirea, urâciunea, pomenirea de rău. Să se depărteze, de asemenea, de rădăcina tuturor răutăţilor: iubirea de arginţi, deşarta mărire, iubirea de slavă, iubirea de sine, îngîmfarea care stă împotriva lui Dumnezeu. Că, dacă ar avea cineva întru sine aceste patimi şi cele asemenea acestora, trupesc este şi fiu al vrăjmaşului; că numai cele pământeşti cugetă. Că înţelegerea şi cugetarea cea trupească vrăjmăşie este lui Dumnezeu, fiindcă Legii lui Dumnezeu nu se supune şi nici nu poate şi întru unii ca aceştia nu petrece Duhul lui Dumnezeu. Iar dacă cineva nu are pe Duhul Sfânt, acela nu este al lui Dumnezeu. Iar acela ce are pe Duhul lui Dumnezeu, acela Duhului lui Dumnezeu se supune şi cu Duhul lui Dumnezeu îşi omoară faptele trupeşti.

(Sfântul AntiohDin cuvintele duhovnicești ale Sfinților Părinți, Editura Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, Suceava, 2003, p. 178)

De la același autor

Ultimele din categorie