În rugăciune se cuprind cereri – împotriva trupului nostru plin de trufie, care pune toate cele bune pe seama sa; mulțumire – împotriva nesimțirii trupului nostru pentru nenumăratele binefaceri dumnezeiești; slavoslovie – împotriva omului nostru celui trupesc, ce caută slavă numai pentru sine.

Dumnezeu este Adevăr: și rugăciunea mea trebuie să fie adevărată, ca și viața. Dumnezeu este Lumină: și rugăciunea mea trebuie adusă întru lumina minții și a inimii; Dumnezeu este Foc: și rugăciunea mea, ca și viața, trebuie să fie înflăcărată; Dumnezeu e Atotputernic: și rugăciunea mea trebuie să fie revărsare slobodă a inimii. Ce bogat este duhul omenesc! Numai să cugete în inima sa la Dumnezeu, numai să dorească unirea inimii sale cu Dumnezeu, și El va fi cu tine îndată: și nici pereții casei, nici obezile temniței, nici munți și nici prăpăstii nu vor fi piedică în calea acestei împreună-vorbiri pline de îndrăzneală între făptură și Făcător, a stării pline de evlavie a sufletului înaintea Lui ca înaintea Împăratului și Vieții Însăși, Ce dă tuturor viață, a uitării de dragul Lui, a tot ce ne înconjoară. Aceasta este hrana sufletului, văzduhul și lumina lui, căldura lui cea făcătoare de viață, curățirea de păcate, jugul cel bun al lui Hristos, povara Lui cea ușoară.

(Sfântul Ioan de Kronstadt, În lumea rugăciunii, Editura Sophia, București, 2011, p. 6)