Să ne smerim când ne fuge gândul de la rugăciune

Toată osârdia potrivnicului nostru este ca să abată gândul nostru de la aducerea aminte de Dumnezeu, şi de la frica Lui, şi de la dragostea Lui.

Dacă în rugăciune se va întâmpla să te robeşti cu mintea întru împrăştierea gândurilor, se cuvine să te smereşti înaintea Domnului Dumnezeu şi să ceri iertare, zicând: am păcătuit, Doamne, cu cuvântul, cu fapta, cu gândul şi cu toate simţirile mele. Drept aceea, se cuvine să ne străduim întotdeauna a nu ne lăsa pradă împrăştierii gândurilor, căci urmarea acestui lucru este că sufletul se abate prin diavoleasca lucrare de la aducerea-aminte de Dumnezeu şi de la dragostea de El, după cum spune Sfântul Macarie: toată osârdia potrivnicului nostru este ca să abată gândul nostru de la aducerea aminte de Dumnezeu, şi de la frica Lui, şi de la dragostea Lui. Iar când mintea şi inima vor fi unite în rugăciune şi gândurile sufletului nu vor fi răspândite, inima se va încălzi cu căldura duhovnicească, în care va răsări lumina lui Hristos, umplând de pace şi bucurie tot omul cel lăuntric.

(Sfântul Serafim de SarovRânduieli de viață creștină, Editura Sophia, București, 2007, p. 16)

De la același autor

Ultimele din categorie