La mântuirea omului contribuie în același timp atât harul lui Dumnezeu, cât și voința omului. Pe de o parte, harul lui Dumnezeu cheamă, luminează mintea și inima, iar voința conlucrează la deschiderea ochilor și la curățirea inimii. Așadar, mântuirea începe cu harul lui Dumnezeu, se formează de voință și se desăvârșește prin har, care o și încununează.

Parabola Semănătorului este un exemplu potrivit. Semănătorul a semănat sămânța, pământul cel bun o primește, iar Dumnezeu o face să crească și o binecuvântează. De aici rezultă că este necesar ca noi mai întâi să voim să ne mântuim, ca să fim mântuiți apoi prin har.

(Sfântul Nectarie de Eghina, Despre îngrijirea sufletului, Editura Sophia, București, 2009, p. 66)