Conştiinţa noastră ne arată patimile care ne stăpânesc

Avem un semn foarte limpede: faptele rele în care cădem deseori, şi cu asemenea putere că nu ne putem stăpâni, arată că avem în inimă aplecarea, patima corespunzătoare, care le şi pricinuieşte mereu. 

Suma acestor dispoziţii ale inimii alcătuieşte personalitatea omului şi defineşte caracterul lui: de aceea, tocmai pe ele trebuie mai ales să le cunoaştem. Aici nu e nevoie de multă osteneală: conştiinţa noastră sinceră faţă de noi înşine nu ne va îngădui să ascundem ceea ce stăpâneşte inima noastră şi ce stăpânitori locuiesc în ea. De altfel, avem un semn foarte limpede: faptele rele în care cădem deseori, şi cu asemenea putere că nu ne putem stăpâni, arată că avem în inimă aplecarea, patima corespunzătoare, care le şi pricinuieşte mereu. Dacă, de pildă, cineva, arătând pe altul, într-un caz spune: „Ia uite ce face!”, în altul repetă cu asprime: „Ce lucru urât!”, făcând o faţă batjocoritoare şi, îndeobşte, vorbeşte mai cu plăcere şi mai mult despre partea urâtă a faptelor străine, pentru acela nu este greu de ghicit că suferă de patima potrivnică lui Dumnezeu a osândirii.

O astfel de verificare ne duce la cunoaşterea patimilor care domnesc în noi sau a celei care precumpăneşte asupra tuturor celorlalte. Ştiţi că rădăcina tuturor relelor este iubirea de sine (egoismul). Din iubirea de sine iau naştere trufia, lăcomia şi împătimirea de plăceri –, iar din acestea vin toate celelalte patimi. În orice persoană care păcătuieşte se află toate aceste patimi, dar nu la toţi în aceeaşi măsură: la unul precumpăneşte trufia, la altul lăcomia, la altul împătimirea de plăceri.

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Pregătirea pentru Spovedanie şi Sfânta Împărtăşanie, Editura Sophia, 2002, pp. 81-82)

De la același autor

Ultimele din categorie