În viaţa de aici, de pe pământ, viaţă de încercări şi de lupte, creştinul stă neîncetat între două tendinţe: spre bine şi spre rău, între ispitele şi necazurile de la vrăjmaşi şi mângâierea şi ajutorul de la Dumnezeu; e ceva ca o competiţie (concurs) între dreptul, sfântul şi atotmilostivul Dumnezeu şi răul, vicleanul şi atotpierzătorul diavol: omul se află fie sub înrâurirea vrăjmaşilor, fie sub harul lui Dumnezeu; vrăjmaşii trag de el către toate vinovăţiile şi păcatele posibile iar Domnul miluieşte pe păcătoşii care se pocăiesc, îi curăţă, îi sfinţeşte, îi îndreaptă, îi împăciuieşte, îi înnoieşte şi întăreşte. Această competiţie şi biruinţa harului asupra păcatului are loc îndeosebi în timpul Liturghiei - această minunată jertfă de împăcare şi de sfinţire a lui Dumnezeu, de milă a păcii şi jertfă a laudei.

(Sfântul Ioan de Kronștadt, Liturghia – cerul pe pământ, Editura Deisis, 2002, p. 347)