Cum ne-am trăi viața de am muri pentru o oră și apoi am învia?

Nimeni, cunoscând moartea, nu va putea vreodată să păcătuiască.

Nu voi tăcea a-ți spune ție și povestirea cea despre Isihie Hozevitul. Acesta, totdeauna, întru lenevire petrecea, neavând nicio purtare de grijă de sufletul său. Bolnăvindu-se, deci, de boala cea mai de pe urmă a trupului, s-a dus, adică a murit vreme ca de un ceas. Și, iarăși, întorcându-se în sine, ne-a rugat, adică, pe noi toți, ca îndată să ieșim. Iar el, zidind ușa chiliei a petrecut înlăuntrul chiliei doisprezece ani, nevorbind cu nimeni nicidecum, nici vreun cuvânt mic, nici unul mare, nici altceva fără numai pâine și apă gustând, și sta, amintindu-și cu spaimă, treaz fiind numai de cele ce văzuse; și cu atâta grijă era, încât niciodată obiceiul lui față de Domnul nu și l-a schimbat, ci era uimit de-a pururea și lacrimi fierbinți în liniște cu totul, vărsa.

Iar când a fost să se săvârșească, noi, deschizând ușa, am intrat și, mult rugându-l, numai aceasta am auzit de la dânsul: „Iertați-mă, nimeni, cunoscând moartea, nu va putea vreodată să păcătuiască”. Iar noi, ne-am înspăimântat, văzând atât de repede schimbat, cu fericita prefacere, pe cel care, altădată, era atât de leneș. Și, îngropându-l pe el cu evlavie, în cimitirul cel aproape de cetate, după câteva zile, căutând sfintele lui moaște, nu le-am aflat. Prin această pocăință, cu dinadinsul și vrednică de laudă, Domnul a adeverit că, și după multă lenevire, El poate îndrepta pe toți cei ce voiesc. (Sfântul Ioan Scărarul)

(Proloagele, volumul 1, Editura Bunaveștire, pp. 126-127)

De la același autor

Ultimele din categorie