Cum să fim alături de un convalescent
Bolnava a făcut foarte bine că s-a împărtășit cu Sfintele lui Hristos Taine, care sunt adevărată doctorie pentru suflet și pentru trup. Liniștea sufletească este de mare ajutor la înzdrăvenire.
Mila lui Dumnezeu fie cu dumneavoastră!
Începusem deja să mă neliniștesc din pricina lipsei de vești despre bolnavă. Ei bine, slavă Domnului că primejdia a trecut. Acum rămâne doar să aveți băgare de seamă în toate, mai ales în ce privește mâncarea, băutura și mișcarea aerului din jurul bolnavei.
Bolnava a făcut foarte bine că s-a împărtășit cu Sfintele lui Hristos Taine, care sunt adevărată doctorie pentru suflet și pentru trup. Dăruiește-i, Doamne, seninătate și răbdare. Liniștea sufletească este de mare ajutor la înzdrăvenire. Cât de bine ar face dacă ar putea să nu se mai gândească... în cap câte lucruri de nimic vin! Să se roage cu rugăciune scurtă Domnului și Mântuitorului nostru, Maicii lui Dumnezeu și îngerului păzitor. După aceea sa spună un psalm pe care îl știe și să cugete la el fără să se grăbească. E bine de citit câte puțin din Evanghelie, iar ea să asculte.
Să nu o lăsați singură. Ședeți alături și lucrați ceva. Și alții să fie de față, dacă se poate. O să îi fie mai vesel, și gândurile nu se vor învifora... Acestea sunt acum cei mai mari vrăjmași. Ați obosit tare. Acum vă veți odihni și veți privi cu veselie la cea care se însănătoșește.
(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Boala și moartea, Editura Sophia, București, 2007, p. 22)
Să așteptăm cu încredere bucuriile promise de Dumnezeu!
Maica Domnului, însăși Sfântă a sfinților
Citește despre:Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro