Cum să împaci conştiinţa cu slăbiciunea
Dacă suntem slabi cu trupul şi duhul, atunci trebuie să ne ţinem îndeosebi de smerenie şi pocăinţă, fără să renunţăm şi la ceea ce putem purta cu puterile noastre
Să bei sau să nu bei ceai până la Liturghie în sărbători? În acest caz fiecare poate privi la indicaţiile conştiinţei sale şi la slăbiciunea sa trupească. Şi pentru a împăcat conştiinţa cu slăbiciunea, e bine să fii la Slujba de dimineaţă devreme şi, bând apoi ceai, poţi să te îndrepți și la Liturghia de mai târziu, ţinând cont de împrejurări.
Dacă nu se va întâmpla să fii la Slujba de dimineaţă devreme, şi nu poţi să-ţi învingi slăbiciunea către ceai atunci mai apoi trebuie să aduci pocăinţă pentru aceasta, ca şi pentru oricare încălcare a poruncilor lui Dumnezeu, din cauza slăbiciunii.
Dacă suntem slabi cu trupul şi duhul, atunci trebuie să ne ţinem îndeosebi de smerenie şi pocăinţă, fără să renunţăm şi la ceea ce putem purta cu puterile noastre. Să ne tulburăm este dăunător în orice caz. Văzând însă neputinţa ta şi lipsa de zel, astfel trebuie să ne si considerăm.
(Sf. Ambrozie de la Optina, Sfaturi pentru familia creștină, Editura Platytera, p. 81-82)
„Tinerețea, fiule, dacă are smerenie și nevinovăție, ajunge”
De la melancolie, la pocăință – drumul vindecării
Citește despre:Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro