Faptele bune trupeşti, dar mai ales lucrările care se fac pentru Dumnezeu fără făţărnicie şi laudă omenească şi care duc pe oameni la smerenie şi la nepătimire sunt acestea: înfrânarea, postul, rugăciunea, setea, privegherea, metaniile cele adeseori făcute, a purta aceeaşi haină, a lua puţină mâncare uscată şi pe aceea numai seara, băutura de apă, culcarea pe pământ, sărăcia, necâştigarea, neîmpodobirea, neiubirea de sine, neieşirea din chilie, tăcerea, lucrarea cu mâinile şi toată chinuirea cea rea şi toate cele ce obosesc trupul, că acestea sunt foarte trebuincioase şi folositoare celor ce se tulbură de patimile trupeşti. Iar celui slab şi neputincios cu trupul nu-i sunt atât de trebuincioase şi folositoare ostenelile trupeşti pe cât îi sunt sfânta smerenie şi mulţumirea către Dumnezeu Care toate le împlineşte.

Iar patimile sufleteşti sunt acestea: uitarea, trândăvia şi necunoştinţa. Cu acestea trei, întunecându-se mintea, adică ochiul sufletului, se lasă stăpânită de toate patimile: închinarea de idoli, credinţa rătăcită şi toată erezia, hulirea, mânia, iuţimea, amărăciunea, ura de oameni, gândul rău, pâra, osândirea, întristarea neîndreptăţită, frica, spaima, cearta, invidia, slava deşartă, trecerea cu vederea, făţărnicia, minciuna, neîncrederea, nebunia, nedreapta socotinţă, agonisirea nedreaptă, lăcomia, împătimirea, cugetarea pământească, lenevirea, descurajarea, nemulţumirea, iubirea de stăpânire, lauda de la oameni şi, mai ales, iubirea de plăceri, iubirea de slavă şi iubirea de arginţi din care se naşte tot răul. Dar nu ar face omul nici o greşeală, dacă mai întâi n-ar veni aceşti trei uriaşi - precum a zis cel între pustnici prea înţeleptul Marcu - şi l-ar despărţi de Dumnezeu, ori prin uitare, ori prin lenevire, ori prin necunoştinţă. Pentru că acestea nasc plăcerea şi slăvirea ca să iubim lauda omenească şi mânia. Iar pricina cea dintâi a tuturor acestora şi maica tuturor răutăţilor, s-a spus mai înainte, că este iubirea de sine, adică dobitoceasca iubire a trupului şi împătimirea şi abaterea minţii cu nebuneşti cuvinte şi cu spurcate vorbe. Iar mijlocitori pentru multe rele sunt îndrăzneala şi râsul.

Iar patimile trupeşti sunt acestea: preasaţiul pântecelui, îndrăcirea gâtului, mâncarea într-ascuns, iubirea de felurite plăceri, desfrânarea, scârba, necurăţia, sodomia, lepădarea de prunci, fapta de ruşine, toate relele pofte peste fire, spurcatele patimi, furtul, furtişagul de cele sfinte, tâlhăria, uciderea pentru ocară sau din mânie şi toată trupeasca moleşire şi dezmierdarea voilor trupeşti care se adaugă peste trebuinţele trupului, descântecele, vrăjile, iubirea de lume, împodobirile, schilodirile de sine, sulemenirea feţelor, osândita deşertăciune, preabuna părere de sine, iubirea trupului, viaţa care îngroaşă mintea, făcând-o pământească si nelăsând-o niciodată să se ridice către viaţa îmbunătăţită şi către Dumnezeu, Căruia I se cuvine slava în veci! Amin.

(Sfântul Nil Pustnicul, Din cuvintele duhovnicești ale Sfinților Părinți, Editura Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, Suceava, 2003, pp. 319-320)