Mi s-a întâmplat să aud de la mulţi că, atunci când sunt descoperiţi într-o anumită fărădelege, ei spun că nu se pot despărţi în nici un chip de acest lucru deoarece stelele, sub influenţa cărora se află ei, îi atrag cu putere către acel lucru împotriva voinţei lor şi îi leagă straşnic de această patimă.
Mai rău decât aceasta, cine ar putea să născocească ceva anume ca să aducă hulă Adevărului Dumnezeiesc?

Stelele sunt puse nu să domnească peste noi, suflete, ci ele sunt rânduite pentru a alunga cu lumina lor întunericul nopţii. Sunt puse, de asemenea, pentru a le arăta celor ce navighează pe mare, drumul plutirii neprimejdioase iar celor ce lucrează pământul, vremea în care trebuie să-l are. Dacă prin influenţa puternică a stelelor, unii sunt iubitori de virtuţi, iar alţii sunt următorii răului - ştiind că începutul oricărui bine este credinţa în adevăratul Dumnezeu, iar răul cel mai mare dintre rele este necredinţa — atunci de nici o osândă nu vor avea parte cei care îl necinstesc pe Dumnezeu iar cei care îl cinstesc cu evlavie, nu vor primi de la El nici o răsplată şi nici un har.

Însă noi, suntem convinşi că ele slujesc prevestirii ploii sau secetei, frigului şi căldurii, uscăciunii şi vânturilor şi celor asemenea cu ele dar ca îndrumător al faptelor noastre, nicidecum nu pot să slujească.

(Sfântul Maxim Grecul, Viaţa şi cuvinte de folos, Editura Bunavestire, Galaţi, 2002, p. 103)