Cele trei haine ale Mântuitorului – ce a purtat Hristos în timpul Sfintelor Pătimiri

Feluritele judecăți cu privire la noi ale oamenilor nu seamănă, oare, cu niște haine de culoare felurită? Dar toate aceste haine sunt grabnic date jos și schimbate, potrivit șovăielii și nestatorniciei judecăților omenești. Și în cele din urmă, în ceasul morții, fiecare dintre noi se arată în culoarea sa adevărată, în propria sa haină.

M-ai întrebat, cinstită soră, despre cele trei haine, în care Domnul a fost îmbrăcat și răsîmbrăcat în Vinerea Mare în răstimpul a câtorva ceasuri. De ce L-a îmbrăcat Pilat în haină de purpură? De ce L-a îmbrăcat Irod în haină albă? Și de ce, în fine, împlinitorii osândei la moarte L-au îmbrăcat în haina Lui?

Tot ce s-a întâmplat în viața pământească a lui Hristos – totul – e plin de tâlc, totul ne descoperă un adevăr, și totul slujește spre învățătură oamenilor. Unele învățături sunt nemijlocite și apar limpezi fără întârziere, iar altele sunt mijlocite și prin simboluri, având nevoie de tâlcuire. Schimbarea Domnului în cele trei felurite haine intră în acest al doilea fel de învățături.

Haina purpurie e haina împăraților romani. Când Domnul a vorbit înaintea lui Pilat despre Împărăția Sa care „nu este din această lume”, lucrul acesta a părut duhului materialist al funcționarului roman ca o nebunie și ca o batjocorire a vredniciei imperial împărătești. Ca atare, ostașii lui Pilat L-au îmbrăcat pe Hristos în purpură – se înțelege, cea mai ieftină ce se putea găsi – ca, dându-I numele de împărat, să-L expună batjocurii. Dar însăși această împărătească culoare purpurie de pe Domnul mărturisea că Hristos este într-adevăr împărat.

Ostașii lui Pilat L-au proclamat, așadar în râs, pe Domnul ceea ce El era de fapt. Nici nu putea să-i treacă prin cap vreunuia dintre ei că Împărăția lui Hristos avea să moștenească împărăția romană și toate celelalte împărății de pe pământ.

Mizerabilul împărat Irod aștepta ca Hristos să facă vreo minune înaintea lui. Nu dorea o minune folositoare și de oameni iubitoare, ci o minune de bâlci, din cele care sunt doar pentru curiozitatea ochilor. Și totuși, înaintea lui stătea cea mai mare minune din lume: un Om curat și fără de păcat. Drept în fața lui, a pângăritorului de rudenie și ucigașului Sfântului Ioan.

Eu cred că acest necurat urmaș al lui Esau putea crede în toate minunile de pe lume, numai nu – nicicum și niciodată – în minunea curăției și nepăcătoșeniei unui om. Și tocmai această Minune, cea mai mare și mai de necrezut, stătea înaintea lui. Dar mizerabilul lipsit de suflet nu avea cum să vadă acest lucru. Precum Pilat, împotmolit în minciuna idolatriei, privind în fața Adevărului nu putea vedea Adevărul, nici Irod, orbit de bubele negre ale păcatului, privind în fața Nevinovăției nu putea vedea Nevinovăția.

Dezamăgit în așteptarea sa, Irod L-a îmbrăcat pe Hristos în haină albă. Iar culoarea albă închipuie curăția și nevinovăția. Ai citit cum îngerii lui Dumnezeu, cei curați și neprihăniți, se arătau în haine albe (Ioan 20, 12)? Și astfel deci, necuratul Irod, care credea că Hristos este necurat ca și el, ca și toți ceilalți, L-a îmbrăcat în haină albă, simbol al curăției și nevinovăției. Și precum ostașii lui Pilat, deși în râs, L-au recunoscut pe Domnul drept Împărat, și Irod L-a recunoscut drept Om al nevinovăției. Adică în amândouă cazurile Hristos a fost recunoscut și vestit de către neprietenii Săi – chiar dacă fără voia și știința lor – ceea ce El era de fapt.

În fine, chiar înainte de răstignire, Domnul a fost îmbrăcat din nou în haina Sa. Era haina pe care I-o țesuse Sfânta Lui Mamă, Născătoarea de Dumnezeu. Aceeași haină în care umblase pe pământ și pentru care ostașii au aruncat zarul pe Golgota.

Dar nu vezi în toate acestea o mare învățătură pentru noi? Oamenii bănuiesc despre noi de bine sau de rău, și după bănuielile lor ne și prețuiesc – ne laudă sau ne osândesc.

Feluritele judecăți cu privire la noi ale oamenilor nu seamănă, oare, cu niște haine de culoare felurită? Ba ne îmbracă în haina înțeleptului, ba în cămașa de forță a nebunului. Ba ne împodobesc cu mantia eroului, ba ne acoperă cu zdrențele ticălosului. Dar toate aceste haine sunt grabnic date jos și schimbate, potrivit șovăielii și nestatorniciei judecăților omenești. Și în cele din urmă, în ceasul morții, fiecare dintre noi se arată în culoarea sa adevărată, în propria sa haină.

(Episcopul Nicolae VelimiroviciRăspunsuri la întrebări ale lumii de astăzi, vol. 1, Editura Sophia, București, 2002,  pp. 118-120)

De la același autor

Ultimele din categorie