Fiecare făptură a lui Dumnezecu e o mare taină, pecetluită cu multe peceţi. În clipa în care se deschide o pecete, apare o alta. Niciodată mintea omenească, de una singură, fără ajutorul Ziditorului, nu va putea rupe cea din urmă pecete a tainei vreunei fiinţe sau vreunui lucru din natură. Nici nu e de trebuinţă.

Şi soarta unor oameni şi neamuri este o mare taină. Iar dacă bunul nostru Ziditor nu ne-ar fi dat cheia către acele taine prin Proorocii şi Drepţii Vechiului şi Noului Legământ, nu am fi ştiut nimic, nici n-am fi putut găsi vreodată cheile tainicelor meniri ale oamenilor şi ale neamurilor… Această pagină nu poate fi citită fără ocheanul numit Sfânta Scriptură.

În Sfânta Scriptură, viaţa oamenilor e înfăţişată ca un legământ. Din feluritele legăminte ale oamenilor şi ale neamurilor li se trage soarta. Sunt două feluri de legăminte de căpătâi: legământul cu Dumnezeu şi tot ce este plăcut lui Dumnezeu, şi legământul cu potrivnicul lui Dumnezeu şi cu ce este împotriva lui Dumnezeu. Adam şi Eva s-au ţinut la început cu credincioşie de legământul făcut cu Dumnezeu, dar apoi au călcat dragostea Ziditorului lor şi s-au legat cu satana. Cea mai puternică şi mai hotărâtă mişcare a lui Dumnezeu de a smulge neamul omenesc din ruşinosul legământ cu satana a fost făcută prin Domnul Iisus Hristos. Satana i-a îndemnat pe aliaţii săi cu chip omenesc să Îl omoare pe Hristos. Dar Hristos a înviat, cu puterea Sa dumnezeiască, şi prin învierea Sa a biruit pe satana şi toţi aliaţii acestuia. La despărţirea Sa de ucenici, Mântuitorul, purtător de biruinţă, a grăit: Datu-Mi-s-au toată stăpânirea în cer şi pre pământ (Mt. 28, 18).

(Sfântul Nicolae Velimirovici Episcopul Ohridei şi Jicei, Prin fereastra temniţei, Editura Predania, Bucureşti, 2007, p. 89)