Din mândrie se nasc toate păcatele și suferința

Mintea autoamăgită continuă să descopere pentru sine ceva nou şi mai înainte necunoscut. Vai, dacă mintea ar şti măcar că ea îşi descoperă propriul ei mormânt!

Cu adevărat, amăgirea de sine a minţii este cel dintâi păcat. Acesta se uneşte cu mândria, iar din această unire se nasc toate păcatele şi toate relele ce produc durere şi suferinţă. Cum de mândria este cea care apare imediat după amăgirea de sine, Doamne al meu?

Descoperitorii a ceea ce este nou şi mai înainte necunoscut sunt întotdeauna plini de mândrie. Mintea autoamăgită continuă să descopere pentru sine ceva nou şi mai înainte necunoscut.

Vai, dacă mintea ar şti măcar că ea îşi descoperă propriul ei mormânt! Amăgirea de sine a minţii descoperă lumea nonexistentă, de parcă aceasta ar fi lumea existentă. Vai, cum devine această „descoperire” o acoperire atât de primejdioasă! Descoperindu-i minţii lumea nonexistentă de parcă aceasta ar fi cea existentă, amăgirea de sine ascunde lumea adevărată şi i-o înfăţişează minţii, de parcă aceasta ar fi nonexistentă.

O, Doamne al meu, Singurul care exişti, izbăveşte-mi mintea de aceste două păcate infernale! Adevărul meu, care exişti, izbăveşte-mă de vătămătoarea amăgire de sine a minţii mele. O, Stăpâne şi Dătătorule a tot ceea ce sunt şi am, izbăveşte-mă de mândrie, distrugătoarea celor lipsiţi de minte şi a tot ceea ce e prostesc.

(Sfântul Ierarh Nicolae Velimirovici, Rugăciuni pe malul lacului, Editura Anestis, 2006, p. 137)

De la același autor

Ultimele din categorie