Dreptar să-ţi fie ţie aceste mici, ca prin ele să surpi pe protivnicul

E vădit că fiind cineva fără grijă în cele mici, e biruit de ele şi dă prin aceasta prilej vrăjmaşului să-l războiască în cele mari

«Ce îţi este ţie şi căii Egiptului, ca să bei apa Ghionului ?» (Ier., 2, 18). Înţelege ce voiesc să-ţi spun. Arată vrăjmaşului răbdarea ta şi starea ta probată în cele mici, ca să nu ceară de la tine cele mari. Dreptar să-ţi fie ţie aceste mici, ca prin ele să surpi pe protivnicul; ca să nu uneltească şi să-ţi sape curse mari. Căci cel ce nu ascultă de vrăjmaşul şi nu iese nici cinci paşi din chilia unde se linişteşte, cum se va convinge pe sine să iasă din pustie, sau să se apropie de un sat ? Şi cel ce nu primeşte să privească prin ferăstruica chiliei sale, cum se va îndupleca să iasă din ea ? Şi cel ce de-abia seara se înduplecă să se împărtăşească de cea mai puţină hrană, cum va fi amăgit de gîndul lui să mănînce înainte de vreme ? Şi cel ce se ruşi­nează să se sature cu cele sărăcăcioase, cum se va să­tura cu cele grase ? Şi cel ce nu se înduplecă să pri­vească nici spre trupul său, cum va fi amăgit să caute în chip iscoditor la frumuseţile străine ?

Deci e vădit că fiind cineva fără grijă în cele mici, e biruit de ele şi dă prin aceasta prilej vrăjmaşului să-l războiască în cele mari. Căci cel ce nu se îngrijeşte de viaţa vremelnică, cum se va teme de relele şi ne­cazurile care-l duc spre moarte pe cel ce o doreşte ? Acesta este războiul purtat cu dreaptă socoteală, că cei înţelepţi nu îngăduie să fie duşi spre luptele cele mari, ci răbdarea arătată de ei în cele mici îi păzeşte ca să nu cadă în osteneli mari.

Întîi diavolul se luptă să oprească luarea aminte ne­încetată a inimii cuiva. Apoi o înduplecă să dispre­ţuiască şi timpurile rînduite pentru luare-aminte şi pravila împlinită cu trupul. Şi după aceea moleşeşte gîndul aceluia, îndemnîndu-l la împărtăşirea înainte de vreme de o hrană alcătuită din lucruri mici, uşoare, din mai nimic. Şi după căderea aceasta, prin dezlega­rea înfrînării, acela lunecă în neînfrînare şi în desfrînare. Mai întîi e biruit, cînd socoteşte lucru neînsem­nat să se aţintească cu ochii la goliciunea trupului său, sau la frumuseţea altor mădulare ale sale, cînd se dez­bracă de hainele sale, sau cînd iese afară pentru ne­voile sale, sau la apă, şi-şi moleşeşte simţurile lui, şi-şi vîră mîna cu îndrăzneală înăuntru hainelor sale şi-şi pipăie trupul său. Apoi se trezesc altele şi altele. Şi cel ce şi-a păzit la început statornicia minţii şi se în­tristează pentru fiecare din acestea deschide pe urmă mari şi cumplite intrări împotriva ei. Căci gîndurile, ca să folosesc o pildă, sînt ca apa şi cît timp sînt strînse de pretutindeni, se mişcă în bună rînduială, dar cînd ies puţin spre cele din afară, surpă zidul şi pricinuiesc multe pustiiri. Căci vrăjmaşul stă privind, pîndind şi aşteptînd ziua şi noaptea înaintea ochilor noştri şi cercetînd prin care intrare a simţurilor noastre deschise lui poate să intre. Şi ivindu-se o oarecare negrijă în vreuna din cele spuse mai înainte, trimite vicleanul şi neruşinatul cîine şi el săgeţile lui. Uneori însăşi firea de la sine iubeşte tihna şi îndrăzneala şi rîsul şi împrăştierea şi nepăsarea şi se face izvor al patimilor şi ocean tulbure. Alteori le aruncă pe acestea în suflet protivnicul. Dar noi să schimbăm ostenelile noastre cele mari în osteneli mici, pe care le socotim ca nimic. Căci dacă acestea, precum s-a arătat, dispreţuite de noi, aduc atîtea războaie mari şi osteneli greu de su­portat şi lupte învălmăşite şi răni dintre cele mai mari, cine nu se va grăbi să afle dulcea odihnă prin aceste mici osteneli ale începutului ?

(Filocalia X - Sfântul Isaac Sirul, Editura Institutului Biblic de Misiune Ortodoxă, București, 1951, p. 139)

De la același autor

Ultimele din categorie