Nu Dumnezeu are trebuință de virtuțile noastre

„O spun din experiență: tot ce am, am de la har. «De n-ar zidi Domnul casa, în zadar s-ar osteni cei care o zidesc» (Psalmul 126, 1). Pe toate le dă Hristos.”

Amintiți-vă de Prorocul Elisei. A luat cojocul și a lovit apele râului, dar nu le-a despărțit în două, precum făcuse Prorocul Ilie, căci tot ceea ce făcea, făcea fără smerenie, din egoism. Apoi, când s-a smerit și a văzut că singur nu poate face nimic, a cerut cu smerenie ajutorul Bătrânului său, Prorocul Ilie, și a primit har. Apele s-au despărțit și s-a făcut drum ca să treacă (cf. IV Regi 2, 8-15).

Trebuie, firește, și puțină străduință, dar smerenia cea mai înaltă nu se dobândește numai prin străduințe și luptă. Este roada harului. O spun din experiență: tot ce am, am de la har. „De n-ar zidi Domnul casa, în zadar s-ar osteni cei care o zidesc” (Psalmul 126, 1). Pe toate le dă Hristos.

Să fim în toate smeriți: în cuget, în cuvinte, în purtare. Niciodată să nu ne înfățișăm înaintea lui Dumnezeu zicând: „Am virtuți”. Dumnezeu nu are trebuință de virtutea noastră. Întotdeauna să te înfățișezi înaintea lui Dumnezeu ca păcătos, însă fără deznădejde, ci „îndrăznind la mila milostivirii Sale”. Ajunge să aflăm secretul.

(Ne vorbește Părintele Porfirie – Viața și cuvintele, traducere din limba greacă de Ieromonah Evloghie Munteanu, Editura Egumenița, 2003, pp. 258-259)

De la același autor

Ultimele din categorie