Dumnezeule, iartă-mă!

Ajută-mă, Doamne, întăreşte puterile mele sufleteşti, Doamne! Ce folos de o pocăinţă în urma căreia omul se dedă fără mustrări de conştiinţă aceloraşi păcate pentru care s-a pocăit?

De la cel ce se pocăieşte se mai cere şi hotărârea de a-şi îndrepta viaţa: şi la asta să luaţi aminte. Mergând la spovedanie, să vă spuneţi în sinea voastră: „După spovedanie mă voi strădui din toate puterile să mă îndrept de toate păcatele pentru care mă căiesc acum. Nu mă voi mai amăgi singur; nu-L voi minţi pe Dumnezeu; nu voi mai jigni Taina Pocăinţei. Ajută-mă, Doamne, întăreşte puterile mele sufleteşti, Doamne!" Ce folos de o pocăinţă în urma căreia omul se dedă fără mustrări de conştiinţă aceloraşi păcate pentru care s-a pocăit? Asupra unora ca aceştia se împlineşte vorba: „Câinele se întoarce la vărsătura sa şi porcul spălat la noroiul mocirlei sale” (II Ptr. 2, 22).

În fine, de la cel ce se pocăieşte se mai cer şi credinţă în Hristos, şi nădejde în milostivirea Lui. Oricine vine la spovedanie trebuie să creadă că în vremea Tainei Însuşi Hristos stă în chip nevăzut şi primeşte mărturisirea lui, că doar Hristos poate ierta păcatele, întrucât El, cu pătimirile Sale, cu Cinstitul Său Sânge şi cu moartea Sa, şi-a câştigat de la Tatăl Ceresc dreptul de a ne ierta toate fărădelegile fără a jigni dreapta judecată dumnezeiască, şi că El, în milostivirea Sa, este întotdeauna gata să ne ierte orice păcate, doar să le mărturisim cu frângere de inimă, doar să avem hotărârea de a trăi mai bine de acum încolo, doar să fie credinţa în El în inima noastră. „Credinţa ta te-a mântuit: mergi în pace ”(Mc. 5, 34): aşa îi spune El fiecărui om care se pocăieşte cum se cuvine, după ce acesta a primit dezlegarea de la preot.

Să ne pocăim, deci, toţi cu inimă curată; să ne îngrijim toţi de îndreptarea vieţii noastre; să-I aducem lui Dumnezeu roadele pocăinţei.

(Sfântul Ioan de Kronstadt, Cuvinte la Postul Mare, Editura Sophia, București, 2013)

De la același autor

Ultimele din categorie