Dumnezeu ar fi putut să-i hrănească pe săraci şi fără milostenia noastră, dar pentru a ne uni cu iubirea şi pentru a avea mai multă dăruire călduroasă între noi, a legiuit ca aceştia să fie hrăniţi de noi (din Omilia a 32-a la Epistola I către Corinteni).

De aceea, Dumnezeu a rânduit această lege a iubirii, pentru a fi uniţi între noi (din Omilia a 33-a la Epistola I către Corinteni).

Dumnezeu ne-a unit pe fiecare parte în parte, şi de fire, şi de rudenie, şi de limbă, şi de locul de baştină (din Omilia a 34-a la Epistola I către Corinteni).

De la început, Dumnezeu a folosit nenu­mărate moduri de a planta înăuntrul nostru iubirea. Şi de aceea pentru toţi oamenii a dat un singur cap, şi anume pe Adam. De ce nu am fost creaţi toţi din pământ? Pentru ca naşterile, creşterea copiilor şi tot ceea ce naştem unul din altul să ne unească între noi. Din această cauză Eva nu a fost creată din pământ. Fiindcă nu era îndeajuns să ne facă să credem, pentru a avea comuniune între noi, că suntem de o fiinţă, dacă nu am fi avut acelaşi strămoş, din această cauză a făcut şi acest lucru. Fiindcă, dacă acum când numai locurile ne despart, ne credem unii faţă de alţii străini, dar dacă neamul nostru ar fi avut două începuturi, cu mult mai mult s-ar fi întâmplat acest lucru. De aceea, ca printr-un cap a legat trupul întregului neam omenesc.

(Sfântul Ioan Gură de Aur, Texte alese, vol. 1, traducere de Preot Ioan Andrei Târlescu, ediție îngrijită de Ierom. Porfirie Nichita, Editura Bunavestire, Bacău, 2012, pp. 21-23)