Aşadar deci fecioria ne propune ca model al ei, viaţa Mariei, în care ca într-o oglindă fecioria îşi priveşte frumuseţea ei şi virtuţile exemplare. Maria a fost fecioară nu doar cu trupul ci şi cu mintea, printr-o dragoste sinceră unde nu este loc nici pentru făţărnicie nici pentru falsitate... Smerită la inimă, atentă, tăcută, iubitoare de citire a Sfintelor Scripturi nu îşi punea nădejdea în bogăţiile trecătoare ci în rugăciunile săracilor. Nu ieşea afară decât pentru a merge la templu şi atunci însoţită de părinţi sau cunoscuţi.

(Sfântul Ambrozie al Milanului, Despre fecioare, 2, 6, apud. Stefano de Fiores, Maria, Mama lui Iisus, Salamanca, 2002, p. 160)