Să alergi cu smerenie la Dumnezeu, rugându-L să te ierte
Măcar un minut, măcar jumătate de minut, dar trebuie neapărat să te mustri așa. Datoria ta este să te mustri pe tine însuți, chiar dacă pentru un timp foarte scurt, iar restul să-l lași în seama lui Dumnezeu.
Cum să te mustri pe tine însuți? Foarte simplu. Conștiința va lua dintr-odată cuvântul, te va mustra, iar ție îți va rămâne numai să fii de acord cu faptul că ai făcut rău și să alergi cu smerenie la Dumnezeu, rugându-L să te ierte. Măcar un minut, măcar jumătate de minut, dar trebuie neapărat să te mustri așa. Datoria ta este să te mustri pe tine însuți, chiar dacă pentru un timp foarte scurt, iar restul să-l lași în seama lui Dumnezeu.
Când ne mustrăm pe noi înșine, ne umplem de putere, devenim mai puternici – duhovnicește, desigur. De ce se întâmplă așa, nu știm. Aceasta este legea vieții duhovnicești. Așa cum în viața noastră trupească ne întărim forțele cu hrană, așa și în viața noastră duhovnicească forțele duhovnicești se întăresc prin mustrarea de sine. (Sfântul Varsanufie de la Optina)
(Ne vorbesc Stareții de la Optina, traducere de Cristea Florentina, Editura Egumenița, 2007, pp. 183-184)
Fericitul Iacov se distingea încă din copilărie de ceilalți
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro