Preasfânta Născătoare de Dumnezeu este făclie care luminează în întuneric: fiindcă aprinzând foc nematerial în inimile tuturor, ne povăţuieşte la cunoştinţa lui Dumnezeu, care luminează minţile. Sfinţii care au bineplăcut lui Dumnezeu - Înaintemergătorul, apostolii, mucenicii, sfinţiţii ierarhi, cuvioşii şi toţi sfinţii - sunt şi ei făclii aprinse, dătătoare de lumină oamenilor care rătăcesc prin întunericul vieţii şi al patimilor. Este drept ca înaintea icoanelor lor să ardă candele şi lumânări. Lumânările aprinse amintesc pogorârea Sfântului Duh în chip de limbi de foc peste apostoli (Faptele Apostolilor 2, 3-4) precum şi faptul că sfinţii sunt făclia care arde şi luminează (Ioan 5, 35). Când află un suflet pregătit să primească harul Său, Bunul şi Preabunul Dumnezeu îl revarsă din belşug asupra lui; să luăm drept pildă pe Sfânta Fecioară Maria, pe sfinţii apostoli, mucenici, sfinţiţii ierarhi şi printre ei îndeosebi pe Sfântul Ierarh Nicolae Făcătorul de minuni, pe ceilalţi sfinţi. Nici noi nu suntem lipsiţi de harul lui Dumnezeu, pe măsura credinţei şi osârdiei noastre.

(Ioan de Kronstadt, Liturghia – cerul pe pământ, Editura Deisis, 2002, p. 63)