Neguțătoriți cu acele virtuți care vă dau cel mai mare câștig

Cuvinte duhovnicești

Neguțătoriți cu acele virtuți care vă dau cel mai mare câștig

    • copil aprinzând lumânarea
      Neguțătoriți cu acele virtuți care vă dau cel mai mare câștig / Foto: Oana Nechifor

      Neguțătoriți cu acele virtuți care vă dau cel mai mare câștig / Foto: Oana Nechifor

Dacă, de pildă, rugăciunea și privegherea vă dă mai mult har, rugați-vă și privegheați. Dacă vă dă mai mult har postul, postiți. Dacă milostenia vă dă mai mult har, atunci dați milostenie. La fel gândiți-vă pentru fiecare altă virtute care se face întru Hristos.

Harul Sfântului Duh se poate dobândi și prin toate celelalte virtuți care se fac întru Hristos. Neguțătoriți cu acele virtuți care vă dau cel mai mare câștig. Strângeți capital din câștigurile binecuvântate ale Sfântului Har și depuneți-le la banca veșnică, care vă va aduce pentru fiecare rublă duhovnicească dobândă nu de 4 sau 6%, ci de 100%, și de nenumărate ori mai mult.

Dacă, de pildă, rugăciunea și privegherea vă dă mai mult har, rugați-vă și privegheați. Dacă vă dă mai mult har postul, postiți. Dacă milostenia vă dă mai mult har, atunci dați milostenie. La fel gândiți-vă pentru fiecare altă virtute care se face întru Hristos.

Așa să neguțătoriți cu virtuțile. Și după ce dobândiți în felul acesta harul Sfântului Duh, să-l împărțiți tuturor celor ce au nevoie de el, luând exemplu de la lumânarea aprinsă. Aceasta, deși arde cu lumină pământească, aprinde de la ea și alte lumânări, luminează și alte locuri, fără ca lumina ei să se micșoreze. Dacă se întâmplă așa cu lumina pământească, atunci ce să spunem despre lumina harului Preasfântului Duh al lui Dumnezeu?

(Un serafim printre oameni – Sfântul Serafim de Sarov, traducere din limba greacă Cristian Spătărelu, Editura Egumenița, 2005, p. 362)