Pentru ce Patima Ta, Doamne?

Iar noi cum răspundem la dragostea Lui faţă de noi, care nu are măsură? Doar cu fărădelegi, doar cu năravuri rele, doar cu nerecunoştinţă. Aşadar, să ne pocăim cu lacrimi pentru nerecunoştinţa noastră faţă de Dumnezeu, pentru lipsa noastră de dragoste faţă de El, şi, de asemenea, să cerem cu lacrimi de la El darul dragostei. Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul şi nu uita toate răsplătirile Lui (Ps. 102, 2).

Să ne uităm, fraților, mai departe: cu ce păcate am greşit cel mai mult faţă de Dumnezeu? Păi, dacă suntem puţin credincioşi, dacă trăim pe pământ nu pentru cer, nu pentru Dumnezeu şi pentru mântuirea sufletului nostru, ci pentru pământ şi pentru toate plăcerile pământeşti - pe scurt, dacă trăim pentru trup, pentru plăcerile lui, nu pentru sufletul nostru nemuritor, nu pentru viaţa veşnică a acestuia, nu este un mare păcat? Ce, am uitat pătimirile îndurate pentru noi de către Domnul Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, am uitat Preacuratul Lui Sânge, care pentru noi s-a vărsat pe cruce, am uitat preaslăvita Lui înviere! Nu pentru noi, ca să ne înalţe la cer pe noi, cei alungaţi de păcat din cer, au fost pogorârea Lui pe pământ, învăţătura Lui cea dumnezeiască, minunile Lui, prorociile Lui - de pildă, despre Înfricoşătoarea Judecată ce va să fie, despre învierea morţilor în ziua cea de pe urmă a lumii, despre fericirea drepţilor şi despre veşnicele chinuri ale păcătoşilor? Nu pentru noi au fost pătimirile Lui, Învierea Lui din morţi şi Înălţarea la cer?

Aşadar, dacă este adevărat că trebuie să trăim aici pentru viaţa veacului care va să fie, nu este păcat să nu trăim pentru această viaţă, ci să trăim cu toate gândurile şi cu inima pe pământ şi pentru pământ? Şi cât păcat nu ia naştere din aceea că vrem numai să trăim bine pe pământ şi nu credem din toată inima în viaţa fericită din viitor? Câtă răutate, ură, lăcomie, invidie, zgârcenie, înşelăciune nu vine de aici?

De aici vin toate poftele trupului, toate patimile sufletului. Ei bine, pentru asta şi trebuie să ne pocăim - să ne pocăim, adică, pentru aceea că suntem puţin credincioşi, dacă nu chiar necredincioşi, şi că pentru Dumnezeu şi pentru mântuirea sufletului nu trăim sau trăim în foarte mică măsură; de asemenea, pentru aceea că în inimile noastre nădejdea în viaţa viitoare este puţină sau chiar lipseşte. Mai suferim şi de foarte marele păcat al nerecunoştinţei faţă de Dumnezeu, al lipsei iubirii faţă de El pentru milele Lui cele nenumărate şi negrăite.

Cred că fiecare, măcar din când în când, îşi dă seama că este vinovat de acest păcat. Iată, voi toţi câţi sunteţi pe picioarele voastre, toţi sunteţi sănătoşi cu trupul şi cu sufletul, aţi fost cinstiţi de către Dumnezeu Făcătorul cu raţiune, cu voinţă liberă - iar până nu demult ce eraţi? Nimic, dar Domnul v-a adus „pe toți dintru nefiinţă la fiinţă, şi din clipa aceea v-a dăruit totul: v-a dăruit sufletul cu puterile lui, trupul cu înţeleapta şi minunata lui alcătuire, v-a dat şi vă dă mereu mâncare ca să vă hrăniţi trupul, haine ca să-l îmbrăcaţi, v-a dat un colţişor pe pământul Său şi acoperiş; vă hrăneşte cu nepreţuita şi de viaţă făcătoarea hrană a Trupului şi Sângelui Său, vă îndulceşte şi vă linişteşte cu ea, vă veseleşte cu ascultarea cuvântului Său, vă iartă păcatele de nenumărate ori, vă păzeşte mereu viaţa cum păzeşte o mamă viaţa pruncului său, vă dăruieşte împărăţia Sa cea viitoare - şi câte altele nu face din dragostea Sa faţă de noi, păcătoşii şi nerecunoscătorii? Este cu neputinţă să le înşirăm.

Iar noi cum răspundem la dragostea Lui faţă de noi, care nu are măsură? Doar cu fărădelegi, doar cu năravuri rele, doar cu nerecunoştinţă. Aşadar, să ne pocăim cu lacrimi pentru nerecunoştinţa noastră faţă de Dumnezeu, pentru lipsa noastră de dragoste faţă de El, şi, de asemenea, să cerem cu lacrimi de la El darul dragostei. Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul şi nu uita toate răsplătirile Lui (Ps. 102, 2).

(Sfântul Ioan de Kronstadt, Cuvinte la Postul Mare, Editura Sophia, București, 2013)

Ultimele din categorie