La urmă, priveşte păcatul din punctul de vedere al diavolului, primul lui născocitor şi răspânditor, şi vezi pentru cine lucrezi păcătuind. Dumnezeu a făcut şi va face totul pentru tine, dar tu nu vrei să Îi placi. Diavolul nu a făcut nimic pentru tine, doar te asupreşte cu păcatul, dar tu cu multă râvnă şi fără de odihnă lucrezi pentru el. Prin păcat tu îl ajuţi, iar el îţi face rău. Te momeşte la păcat făgăduindu-ţi dulceaţa acestuia, dar pe cei ce cad în păcat îi chinuie şi îi munceşte. Aici te încredinţează că păcatele tale nu-s nimic, dar acolo ţi le va pune înainte spre ocară, ca lucruri de cea mai mare însemnătate. Saltă de bucurie răutăcioasă atunci când cineva cade în mrejele păcatului şi se împotmoleşte în ele. Înţelege toate acestea şi ridică-te cu ură împotriva acestui urâtor de oameni şi a tuturor faptelor lui.

Când vei adânci astfel în inima ta, unul după altul, acele simţăminte care o înmoaie şi care nasc căinţa – groaza şi frica, mâhnirea şi amărăciunea, dezgustul şi ura faţă de păcat – încetul cu încetul inima ta se va încălzi şi va începe să mişte, iar apoi voinţa ta slăbănogită va începe să se încordeze şi să sară la treabă. După cum volţii din curentul electric transmit o anumită tensiune şi imbold trupului, sau după cum aerul rece şi curat al dimineţii dă prospeţime şi vigoare, aşa şi această simţire care umple sufletul stârneşte puterea amorţită şi renaşte chemarea şi hotărârea de a te izbăvi din primejdie. Aşa va începe purtarea de grijă pentru propria ta mântuire. Porneşte cu tărie chiar din clipa aceasta.

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Calea spre mântuire, Editura Bunavestire, Bacău, 1999, pp. 64-65)