Tot cel ce se roagă vorbeşte cu Dumnezeu. Dar cum se poate, om fiind, să vorbească cu Dumnezeu? Toţi, adică, ştiu, dar nu putem spune cu de-amănuntul cinstea aceasta. Că această cinste covârşeşte şi marea vrednicie a îngerilor, deşi ei mai bine o ştiu, precum un slăvit proroc spune despre dânşii că, făcând ei cu frică rugăciunile, pe care le aduc lui Dumnezeu, îşi acoperă cu aripile feţele şi picioarele, cu multă cuviinţă, cucernicie şi cu sfială. Că adică, nu pot tăcea de atâta frică. Asemenea şi celelalte toate, adică firea şi viaţa şi înţelepciunea şi cunoştinţa şi tot ce se poate spune, toate sunt deosebite de ale noastre. Iar rugaciunea este lucru de obşte al îngerilor şi al oamenilor. 

(Sfântul Ioan Gură de Aur, Scrisori din exil, Editura Deisis, Sibiu 2003, p. 102)